Sfinţirea picturii Bisericii "Sfânta Parascheva" din parohia Marginea

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

Sfinţirea picturii Bisericii "Sfânta Parascheva" din parohia Marginea

Credincioşii au participat astăzi în număr mare la sfinţirea picturii Bisericii "Sfânta Parascheva" din parohia Marginea, Protopopiatul Rădăuţi. Slujba a fost oficiată de IPS Pimen şi a fost urmată de Sfânta Liturghie.

Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a sfinţit astăzi pictura Bisericii "Sfânta Parascheva" - Marginea 2, Protopopiatul Rădăuţi, judeţul Suceava. La primele ore ale dimineţii, ierarhul a fost întâmpinat de soborul preoţilor şi de credincioşii îmbrăcaţi în costume naţionale. Slujba de sfinţire a început în exteriorul sfântului lăcaş şi a continuat în interior. Din soborul de preoţi a făcut parte şi pr. Petru Lupăştean-Barfă, protopop al Protopopiatului Rădăuţi. Înalt Preasfinţitul Pimen a adresat credincioşilor prezenţi un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre semnificaţiile Evangheliei din Duminica a VI-a după Paşti. "Dumnezeu nu ascultă pe păcătoşii care nu au gândul şi voinţa de a se îndrepta. Omul păcătos are datoria să se roage. Minunile lui Dumnezeu şi învăţătura creştină adevărată se primeşte prin credinţă şi prin tăcere, după cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Dumnezeu este cel care poartă grijă de lume, pentru că El a făcut-o. Dumnezeu a binecuvântat lumea, dând uneori şi încercări pentru a se întoarce la calea cea dreaptă. Dumnezeu face ca cel bolnav să devină sănătos, sau ca cel orb să primească vederea. Ce este mai de preţ pentru viaţa noastră decât vederea cu ochii trupului? Privind cele din jurul nostru, mintea şi inima noastră se înalţă către Dumnezeu. Dacă avem ochii trupeşti sănătoşi, şi privim cele din jurul nostru, trebuie să înţelegem prezenţa tainică a lui Dumnezeu pentru a nu fi orbi sufleteşte. Când nu-ţi vezi păcatele tale, când nu te vezi aşa cum eşti tu, când nu înţelegi puterea lui Dumnezeu, înseamnă că eşti orb", a explicat IPS Pimen, care a apreciat jertfa credincioşilor din Marginea, care au sprijinit la realizarea lucrărilor de pictură ale Bisericii "Sfânta Parascheva". "Dorim tuturor credincioşilor din Marginea, părintelui paroh Nicolae Piţileac şi celolaţi preoţi parohi din această localitate multă sănătate. Dumnezeu să răsplătească osteneala şi jertfa frăţiilor voastre", a mai adăugat IPS Pimen.