Sfinţirea troiţei de pe imaşul „Aerodrom“ din Târgu Neamţ

Arhiepiscopia Iaşilor

Sfinţirea troiţei de pe imaşul „Aerodrom“ din Târgu Neamţ

De 12 ani, în ultima duminică a lunii mai, pe islazul oraşului Târgu Neamţ, la locul numit „Aerodrom“, are loc slujba de binecuvântare a holdelor şi de cerere a ajutorului lui Dumnezeu.

De 12 ani, în ultima duminică a lunii mai, pe islazul oraşului Târgu Neamţ, la locul numit „Aerodrom“, are loc slujba de binecuvântare a holdelor şi de cerere a ajutorului lui Dumnezeu. La acest eveniment, care a devenit de acum tradiţie şi s-a transformat într-o sărbătoare a oraşului, sunt chemaţi credincioşii din parohiile oraşului, care, împreună cu preoţii parohi, vin să ceară ajutorul lui Dumnezeu. Şi în acest an, locuitorii oraşului şi-au găsit timp pentru a fi împreună în rugăciune. Astfel, duminică, 27 mai, s-a sfinţit de către un sobor de preoţi troiţa de pe imaşul „Aerodrom“, care să fie „mărturie a credinţei locuitorilor de pe aceste plaiuri, dar şi o aducere-aminte de Patimile şi Învierea Domnului Hristos“. „Ridicarea unei troiţe ne aduce aminte de datoria de mărturisitor a creştinului şi de menirea omului de a tinde către Dumnezeu“, a subliniat în cuvântul de învăţătură pr. Ioan Dogaru, protopop al Protopopiatului Târgu Neamţ. Troiţa s-a înălţat ca răspuns la îndemnul Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care a participat la sărbătoarea oraşului de anul trecut, când a oficiat şi slujba de binecuvântare a câmpului. Serbarea câmpenească a fost completată de prima ediţie a Festivalului de Poveste, iniţiat prin proiectul ProMoVal, în parteneriat cu Primăria Târgu Neamţ, Consiliul Local Târgu Neamţ, liceele şi şcolile generale din oraş. Acest festival cuprinde expoziţii culinare, expoziţii de animale de rasă ale crescătorilor de animale din Moldova, precum şi un spectacol folcloric, prezentat de ansambluri artistice moldoveneşti. Manifestările artistice au fost animate de fanfara oraşului, care, prin cântec, a adus buna dispoziţie în mijlocul tuturor celor prezenţi. (Pr. Gheorghe Marian Filip)