Simpozion dedicat Anului Familiei la Arad
Miercuri, 25 mai, au început lucrările Simpozionului internaţional intitulat 'Existenţa umană integrată eclesial, prin Taina Botezului şi a Cununiei. Implicaţii teologice, pastoral-misionare şi sociale', organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă 'Ilarion V. Felea' din cadrul Universităţii 'Aurel Vlaicu' din Arad.
În prima parte, toţi cei prezenţi au participat la slujba de Te Deum săvârşită în capela facultăţii, cu hramul 'Cuviosul Maxim şi Sfântul Mare Mucenic Mina'.
Apoi, în Aula Magna a avut loc deschiderea festivă, de faţă fiind Înalt Preasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopal Aradului, care a binecuvântat întrunirea, precum şi prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, rectorul Universităţii 'Aurel Vlaicu' din Arad.
Pr. prof. univ. dr. Ioan Tulcan, decanul instituţiei arădene, a urat bun venit invitaţilor din străinătate şi din ţară: pr. prof. dr. Georgios Metallinos din Atena (Grecia), dr. Andreas Heiser (Universitatea Humboldt, Germania), dr. Theodoros Alexopoulos (din Atena, Grecia), pr. dr. Daniel Buda, dr. Ciprian Streza, dr. Ciprian Toroczkai (de la Facultatea de Teologie Ortodoxă 'Andrei Şaguna' din Sibiu), pr. dr. Cristian Sonea şi pr. dr. Grigorie Moş (de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca), mulţumindu-le pentru faptul că au dat curs invitaţiei, onorând Facultatea de Teologie din Arad cu prezenţa şi contribuţiile lor ştiinţifice, ce vor fi prezentate şi dezbătute în cele două zile ale simpozionului.
În cuvântul său, chiriarhul locului, IPS Timotei, a salutat pe oaspeţi şi pe organizatori, felicitându-i 'pentru gândul bun de a pune în practică iniţiativa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care a închinat anul acesta familiei creştine, prin manifestarea ştiinţifică dedicată Tainelor Botezului şi Cununiei. În continuare, prof. Lizica Mihuţ a amintit asistenţei felul în care este percepută Facultatea de Teologie în cadrul Universităţii 'Aurel Vlaicu', ca o instituţie-reper pentru manifestările ştiinţifice pe care le organizează regulat şi la care participă invitaţi de seamă din ţară şi străinătate, ceea ce-i conferă un statut deosebit şi vrednic de apreciat.
Din partea PS Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, a transmis un mesaj de salut pr. dr. Vasile Vlad, consilier cultural şi cadru didactic la Facultatea din Arad.
Simpozionul a debutat cu prezentarea temei 'Aspecte teologice ale Tainei Botezului' a pr. prof. dr. Georgios Metallinos din Atena (Grecia), ajutat fiind cu traducerea de către arhim. Simeon Stana, căreia i-au urmat referatele susţinute de către ceilalţi invitaţi.
sursa: ziarullumina.ro