Simpozion dedicat mitropolitului Bartolomeu Anania, la Suceava
Asociaţia Şcolară Suceveană pentru Educaţie şi Dezvoltare, Fundaţia „Mitropolitul Bartolomeu” din Cluj-Napoca, în parteneriat cu Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, Asociaţia Miseno şi Fundaţia Social Culturală Victoria Suceava, organizează în perioada 24-25 ianuarie 2014 Simpozionul naţional cu tema „Valori naţionale cuprinse în creaţia Mitropolitului Bartolomeu Anania”, ediţia I.
Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava va găzdui în perioada 24-25 ianuarie 2014, Simpozionul „Valori naţionale cuprinse în creaţia Mitropolitului Bartolomeu Anania”, ediţia I. Manifestarea va avea loc cu prilejul împlinirii a trei ani de când vrednicul de pomenire mitropolit Bartolomeu a plecat la cele veşnice. Deschiderea evenimentului se va bucura de prezenţa Înaltpreasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, care este preşedinte de onoare al Comitetului ştiinţific şi care a avizat lucrările ce vor fi prezentate la simpozion. Din comitetul ştiinţific de la Suceava mai fac parte diac. prof. dr. Bogdan Hrișcă, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortotox „Sfântul Mitropolit Dosoftei” din Suceava, arhim. prof. drd. Grichentie Natu de la Seminarul Ortodox din Suceava, prof. univ. dr. Mircea Diaconu de la Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării a Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, conf. univ. dr. Luminița-Elena Turcu, decanul Facultății de Litere și Științe ale Comunicării, conf. univ. dr. Sabina Fînaru de la Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării, conf. univ. dr. Niculina Iacob, de la Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării, şi lect. univ. dr. Monica Bilauca, de la Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării. Din Comitetul ştiinţific de la Cluj vor face parte prof. univ. dr. Aurel Sasu, critic și istoric literar, pr. Bogdan Ivanov, consilier cultural al Mitropoliei Clujului, Crișanei și Maramureșului, administrator al Fundației „Mitropolitul Bartolomeu”, pr. prof. univ. dr. Stelian Tofană de la Facultatea de Teologie Ortodoxă Cluj-Napoca, lect. dr. Radu Preda de la Facultatea de Teologie Ortodoxă Cluj-Napoca, Cosmina Timoce Mocanu, cercetător ştiinţific la Institutul „Arhiva de Folclor a Academiei Române” din Cluj-Napoca şi pr. prof. dr. Ștefan Iloaie, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă Cluj-Napoca. Pe parcursul simpozionului, o parte dintre membrii Comitetului ştiinţific vor avea intervenţii pe tema „Valori naţionale cuprinse în creaţia Mitropolitului Bartolomeu Anania”. Simpozionul va avea două secţiuni: „Biserică şi societate” (activitatea misionară înainte şi după detenţie, activitatea misionară internaţională, spiritul civic conturat în activitatea mitropolitului Bartolomeu Anania) şi „Literatură” (poezie, proză, teatru, traduceri). În cadrul manifestărilor de pe 24 ianuarie vor fi susţinute momente muzicale de membrii corului Seminarului Teologic Ortodox din Suceava. Sâmbătă, 25 ianuarie, la ora 10:00, la Mănăstirea Dragomirna din judeţul Suceava va fi oficiat Parastasul pentru mitropolitul Bartolomeu Anania.
Aproape două decenii de slujire arhierească
Mitropolitul Bartolomeu s-a născut în localitatea Glavile din județul Vâlcea, la 18 martie 1921. A urmat școala primară în localitatea natală, după care a studiat la Seminarul Central din București, apoi la Facultatea de Medicină și la Conservatorul din Cluj, la Facultatea de Teologie din București și la Academia Teologică "Andreiana" din Sibiu, unde a obținut licența în 1948. A fost tuns în monahism la Mănăstirea Antim din București, la 2 februarie 1942, și hirotonit ierodiacon la 15 martie 1942. A fost asistent la catedra de Istorie bisericească universală de la Institutul Teologic Universitar din București, între anii 1950 - 1951, decanul Centrului de îndrumare misionară și socială a clerului de la Curtea de Argeș, între 1951 - 1952, și directorul Bibliotecii patriarhale, în perioada 1952 - 1958. A făcut mai mulți ani de închisoare în timpul Regimului Comunist (1958 - 1964). Între anii 1965 - 1976 a îndeplinit mai multe funcții în cadrul Arhiepiscopiei misionare ortodoxe din America. La 21 ianuarie 1993 a fost ales Arhiepiscop al Vadului, Feleacului și Clujului, iar la 7 februarie 1993 a fost hirotonit arhiereu și instalat în Catedrală arhiepiscopală din Cluj-Napoca. În data de 2 martie 2006, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ridicat pe Arhiepiscopul Bartolomeu la rangul de Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei și Maramureșului, fiind instalat ca mitropolit la 25 martie 2006, de către vrednicul de pomenire patriarh Teoctist. A fost un cunoscut prozator și poet, publicând și articole cu caracter teologic, predici, note și comentarii în revistele centrale bisericești: "Glasul Bisericii", "Mitropolia Olteniei", buletinul și calendarul "Credinţa" din Detroit, "Renaşterea" de la Cluj, s.a. Pe 31 ianuarie 2011 a plecat la Domnul, fiind înmormântat în cripta ierarhilor de sub altarul Catedralei mitropolitane din Cluj-Napoca.