Simpozionul „Basarabia, destin istoric 1812-2012“

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

Simpozionul „Basarabia, destin istoric 1812-2012“

Fundaţia „In Memoriam“ din Suceava a parohiei „Naşterea Maicii Domnului“, în colaborare cu Facultatea de Istorie şi Geografie a Universităţii „Ştefan cel Mare“ din Suceava, a organizat marţi, 24 aprilie, Simpozionul „Basarabia, destin istoric 1812-2012“. În cadrul evenimentului a fost lansat volumul „Istoria Basarabiei“.

Cu prilejul împlinirii a 200 de ani de când Basarabia a fost anexată la Imperiul Ţarist, la Universitatea „Ştefan cel Mare“ din Suceava a avut loc, în urmă cu două zile, Simpozionul „Basarabia, destin istoric 1812-2012“. Evenimentul a fost organizat de Fundaţia „In Memoriam“ din Suceava a parohiei „Naşterea Maicii Domnului“, în colaborare cu Facultatea de Istorie şi Geografie a Universităţii „Ştefan cel Mare“ din Suceava, cu Asociaţia Română de Politică Externă şi cu Fundaţia Ecologică din Bucovina. Printre participanţi s-au numărat prof. univ. dr. Aurel Preda, ambasador şi preşedinte al Asociaţiei Române de Politică Externă, Gheorghe Baloi, secretar general în cadrul Asociaţiei Române de Politică Externă şi expert în relaţii internaţionale, şi pr. Ioan Viorel Vârlan, preşedintele Fundaţiei „In Memoriam“ din Suceava. La manifestare au fost prezenţi studenţi de la Facultatea de Istorie şi Geografie, studenţi basarabeni care studiază la Universitatea „Ştefan cel Mare“, dar şi numeroşi invitaţi, iubitori de istorie din judeţul Suceava. Cu acest prilej a avut loc lansarea volumului „Istoria Basarabiei“, semnat de prof. univ. dr. Ştefan Purici de la Universitatea „Ştefan cel Mare“. „Scopul acestor acţiuni este acela de a aduce în actualitate implicaţiile sociale, politice şi juridice ale diplomaţiei contemporane. Ambasadorii au remarcat că trebuie să avem curajul să privim istoria în faţă. Mai mult de atât, noi trebuie să înţelegem că Asociaţia Română de Politică Externă urmăreşte adunarea intelectualităţii în jurul unui nucleu, fără implicaţii politice, dar care să ştie să respecte ceea ce înseamnă suveranitatea naţională“, a spus diac. prof. dr. Vasile M. Demciuc. (C.C.)

Volum dedicat istoriei Basarabiei

Cartea „Istoria Basarabiei“ a apărut sub egida Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi“ a Ministerului Afacerilor Externe, având 195 de pagini. Volumul prezintă evoluţia istorică a Basarabiei de la 1812 până la 1940. „Importanţa acestei cărţi este aceea că aduce în actualitate documente, mărturii istorice din arhivele de la Chişinău pe care le-a studiat autorul. Un capitol foarte important şi bine dezvoltat în acest volum este dedicat vieţii bisericeşti în Basarabia între 1812-1918, deci până la Unirea cea Mare. Bibliografia care însoţeşte această carte dovedeşte că autorul a studiat arhivele, documentele mai puţin cunoscute din arhivele de la Chişinău şi mai puţin accesibile nouă, celor din acest spaţiu. Toată acestă ediţie a fost distribuită gratuit celor prezenţi. Cristi Dumitru, directorul general al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi“ pentru românii de pretutindeni, a menţionat că 500 de exemplare vor fi distribuite în liceele din toată ţara“, a amintit diac. prof. dr. Vasile M. Demciuc.