Simularea examenelor naţionale - proba la limba și literatura română
Marți, elevii claselor a VIII-a au susținut proba de limba și literatura română din cadrul simulării la evaluarea națională, unde au avut de rezolvat cerințe pe baza unei strofe din poezia "Zăpada sărută întinderile" de A. E. Baconsky și a unui text dat - "Maramureș: oameni, tradiții, locuri".
La primul subiect, elevii au avut de notat sinonime ale unor cuvinte din text, de precizat diftongi, de selectat epitete pentru unele cuvinte, și de scris două trăsături ale genului liric din text.
Pe lângă acestea, elevii au avut de redactat o compunere de 150-250 de cuvinte, în care să explice semnificația titlului poeziei "Zăpada sărută întinderile" și să prezinte două argumente care să explice poziția aleasă, valorificând textul dat.
Subiectul al doilea a presupus rezolvarea unor cerințe legate de sintaxă și de construit o frază alcătuită din două propoziții în care să existe o propoziție subordonată predicativă, introdusă prin pronumele relativ "ce".
Simularea la limba și literatura română a mai avut drept cerință redactarea unei scurte narațiuni, de 80-150 de cuvinte, în care să prezinte o întâmplare petrecută în timpul unei vizite reale sau imaginare într-o zonă turistică, respectând succesiunea logică a evenimentelor, în cadrul căreia să precizeze două elemente ale contextului spațio-temporal.