“Mă rog ca Dumnezeu să vă dăruiască după bogăţia slavei Sale, ca să fiţi puternic întăriţi, prin Duhul Său, în omul dinăuntru, şi Hristos să se sălăşluiască, prin credinţă în inimile voastre, înrădăcinaţi şi întemeiaţi fiind în iubire” (Efeseni 3, 16-17)

Noi înţelegem pacea şi facerea de pace ca o parte indispensabilă a credinţei noastre comune. Pacea este în mod inextricabil legată de iubire, dreptate şi libertate, pe care Dumnezeu a dăruit-o tuturor fiinţelor umane, prin Hristos şi prin lucrarea Duhului Sfânt ca un dar şi ca o vocaţie. Ea este un model de viaţă care reflectă participarea omului în iubirea lui Dumnezeu pentru lume.  Natura dinamică a păcii ca dar şi vocaţie nu neagă existenţa tensiunilor, care formează un element intrinsec al relaţiilor umane, ci poate uşura forţa lor distructivă prin prezenţa dreptăţii şi a reconcilierii.

Dumnezeu binecuvintează pe făcătorii de pace. Bisericile membre ale Consiliului Mondial al Bisericilor (WCC) şi alţi creştini sunt uniţi, ca niciodată înainte, în căutarea mijloacelor de a trata violenţa şi de a respinge războiul în favoarea „Păcii drepte” – adică a unei instituiri a păcii cu dreptatea printr-un răspuns comun la chemarea lui Dumnezeu. Pacea dreaptă ne invită pe noi să ne unim într-o călătorie comună şi să ne angajăm pe noi înşine la clădirea culturii păcii.

Noi, aproape 1000 de participanţi din mai mult de 100 de naţiuni, chemaţi împreună de WCC, am împărtăşit experienţa „Convocării Internaţionale Ecumenice pentru Pace”, o adunare de Biserici creştine şi parteneri inter-religioşi, dedicată urmării „Păcii în comunitate”, „Păcii cu pământul”, „Păcii în piaţă” şi „Păcii între oameni”.

Ne-am întâlnit în campusul Universităţii Indiilor de Vest (Mona) lângă Kingston, Jamaica între 17 şi 25 mai 2011. Suntem profund recunoscători gazdelor noastre din Jamaica şi din regiunea caraibiană care în mod generos ne-au dăruit un spaţiu bogat şi spaţios pentru întâlnire şi creştere în harul lui Dumnezeu. Prin însuşi faptul că ne-am întâlnit pe locul unei foste planţaţii de trestie de zahăr, noi ne-am amintit de injustiţia şi violenţa sclaviei şi colonialismului şi la formele de sclavie care încă rănesc lumea noastră astăzi. Am fost informaţi de provocările severe ale violenţei în acest context, şi implicarea bravă a Bisericilor pentru a face faţă acestor provocări.

Noi am adus grijile Bisericilor şi regiunilor noastre în Jamaica; am vorbit unul cu altul aici; acum dorim să spunem un cuvânt Bisericilor şi lumii. Ne-am întâlnit unul cu altul prin studiul Bibliei, ne-am îmbogăţit spiritual prin rugăciune comună, expresii inspirate ale artei, vizite la comunităţi locale şi la alte instituţii. Am participat la plenare, seminarii, ateliere, evenimente culturale, sesiuni de lectură. Deliberări largi şi conversaţii emoţionante cu persoane care au experiat violenţa, nedreptatea şi războiul. Am celebrat realizările Decadei ecumenice de Înfrângere a violenţei (2001-2010). Angajamentele noastre ne-au inspirat în arătarea faptului că violenţa poate fi înfrântă. Decada de Înfrângere a violenţei a generat multe exemple frumoase de creştini care au schimbat lumea.

Strânşi împreună în Jamaica, noi suntem conştienţi de evenimentele din lumea din jurul nostru. Istorii din Bisericile noastre ne amintesc de responsabilităţile noastre locale, pastorale şi sociale pentru oamenii care trebuie să trăiască zilnic cu problemele pe care le-am discutat. Consecinţele cutremurului şi tsunami-ului din Japonia ridică chestiuni urgente în ceea ce priveşte energia nucleară şi ameninţările la natură şi umanitate. Instituţiile guvernamentale şi financiare se confruntă cu necesitatea de a-şi asuma responsabilitatea pentru politicile lor eşuate şi pentru impactul devastator asupra oamenilor vulnerabili. Mărturisim cu grijă şi compasiune lupta pentru libertate, dreptate şi drepturile omului în multe ţări arabe şi în alte contexte unde oameni viteji se luptă fără a avea atenţia globală. Iubirea noastră pentru oamenii din Israel şi Palestina ne convinge de faptul că ocupaţia continuă face rău ambelor popoare. Reînnoim solidaritatea cu poporul din ţările divizate precum Peninsula Corea sau Cipru, şi pentru oamenii care tânjesc la pace şi la sfârşitul suferinţei lor în naţiuni precum Columbia, Irak, Afganistan şi regiunile Marilor Lacuri din Africa.

Noi realizăm că unii creştini au fost complici în sisteme de violenţă, injustiţie, militarism, rasism, caste, intoleranţă şi discriminare. Rugăm pe Dumnezeu să ne ierte greşelile şi să ne transforme în agenţi ai dreptăţii şi avocaţi ai păcii drepte. Chemăm guvernele şi alte grupuri de a se opri în a folosi religia ca un pretext al justificării violenţei lor.

Cu parteneri ai altor credinţe, am recunoscut că pacea este valoarea centrală în toate religiile şi că promisiunea păcii se extinde la toate popoarele indiferent de tradiţiile şi angajamentele lor. Prin dialog intensificat cu alte religii, căutăm un teren comun cu toate religiile lumii.

Suntem uniţi în aspiraţiile noastre că războiul trebuie să devină ilegal. Luptând pentru pace pe pământ, ne confruntăm cu diferite contexte şi istorii. Realizăm că diferite Biserici şi religii aduc diverse perspective în calea către pace. Unii dintre noi pornesc de la conversia personală şi moralitate, acceptarea păcii lui Dumnezeu în inima omului ca baza facerii de pace în familie, comunitate, economie, pe întregul pământ şi în lumea naţiunilor. Unii subliniază necesitatea de a ne axa pe ajutorul reciproc şi pe întoarcerea în Trupul lui Hristos, pentru ca pacea să fie realizată. Unii încurajează angajarea Bisericilor în largi mişcări sociale sau mărturia publică a Bisericii. Fiecare abordare are un merit. Ele nu sunt exclusive reciproc. De fapt, ele aparţin unele altora. Chiar şi în diversitatea noastră noi putem vorbi cu o singură gură.