Slujbă arhierească la Catedrala "Pogorârea Sfântului Duh" din Rădăuţi

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

Slujbă arhierească la Catedrala "Pogorârea Sfântului Duh" din Rădăuţi

Înaltpreasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit duminică, 9 februarie 2014, Sfânta Liturghie la Catedrala "Pogorârea Sfântului Duh" din Rădăuţi. Lăcaşul de închinăciune se află de mai mulţi ani într-un proces de restaurare şi înfrumuseţare.

Credincioşii din municipiul Rădăuţi au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe Înaltpreasfinţitul Pimen, care a slujit Sfânta Liturghie în Duminica a 33-a după Rusalii în Catedrala "Pogorârea Sfântului Duh". În cuvântul său de învățătură, Arhipăstorul Eparhiei Sucevei şi Rădăuţilor a vorbit despre semnificaţiile pericopei evanghelice a vameşului şi a fariseului, exprimându-şi bucuria pentru că la slujbă au participat foarte mulţi credincioşi. "Oamenii au fost încurajaţi de ierarhul lor să înceapă noua perioadă a Triodului, punând la temelia urcușului duhovnicesc smerenia. Înaltpreasfinţia Sa a menţionat că fără smerenie, celelalte virtuți ale omului își pierd valoarea în fața lui Dumnezeu. IPS Pimen ne-a îndemnat să fim curați sufleteşte, să fim oameni cinstiți și să iubim munca, fiindcă în ultima vreme se constată un dispreț la adresa muncii. Cultul muncii nu mai este unul principal în viața oamenilor de astăzi. Ierarhul a atras atenţia că lumea de astăzi îşi doreşte să câștige bani și confort fără prea multă muncă", a relatat pr. paroh Nicolae Vîrtea, care a mărturisit că prezenţa Înaltpreasfinţitului Pimen a fost "o bucurie deosebită atât pentru cei patru preoți ai catedralei, cât și pentru credincioși".

Catedrala orașului Rădăuți se află de opt ani într-un amplu proces de reînnoire şi renovare. La exterior s-a realizat un acoperiș nou din tablă de cupru și s-au reparat fațadele. În demisolul catedralei sunt desfăşurate activități catehetice cu tinerii, cu adulții și cu copiii. "Cea mai importantă lucrare este cea referitoare la restaurarea picturii din interiorul catedralei, o pictură de o certă valoare artistică, ce aparține pictorului german Iosif Keber. Fără a spune vorbe mari, putem să susținem că această catedrală este o bijuterie, o perlă a Bucovinei, atât din punct de vedere arhitectural cât și pictural, avându-l ca arhitect pe Mihail Pankowski, școlit la Viena. Prin restaurare, vom aduce la lumină această pictură foarte frumoasă, realizată în stil neobizantin, într-un colorit cald, cu o deosebită armonie a proporțiilor. Până în prezent, pictura interioară a bisericii a fost restaurată în proporție de 75%", a adăugat pr. paroh Nicolae Vîrtea. Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh“ din Rădăuţi a fost ridicată în perioada 1927-1961, cu binecuvântarea şi sprijinul patriarhului Iustin Moisescu, pe atunci mitropolit al Moldovei şi Sucevei. Se impune prin dimensiunile mari, prin pictură, dar şi prin stilul artistic cu elemente de arhitectură bisericească moldovenească.