Slujbă de priveghere la Mânăstirea Clocociov
Sâmbătă, 12 martie a.c., la Mânăstirea Clocociov din Municiupiul Slatina, a avut loc slujba Privegherii, la care PS Părinte Episcop Sebastian a săvârşit şi tunderea în monahism a trei rasofore: Filoteea Sânziana Bonto, Eufimia Elena şi Teodora Rodica Olărean.
În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a arătat însemnătatea actului tunderii părului din cadrul slujbei oficiată la călugărie: “Tunderea părului este expresia dăruirii şi a devotamentului. Dăruindu-şi părul, aceste surori şi-au încredinţat sufletele lor în “mâinile” noastre, pentru ca Dumnezeu, prin noi, să le călăuzească paşii spre tot lucrul cel bun”.
Apoi, a arătat semnificaţia celor trei voturi monahale – ascultarea necondiţionată, sărăcia de bunăvoie şi castitatea -, dând slavă lui Dumnezeu că, într-o societate secularizată ca a noastră, încă se mai găsesc vocaţii pentru monahism.
sursa: episcopiaslatinei.ro