Slujbă misionară în parohia Poiana Mănăstirii

Arhiepiscopia Iaşilor

Slujbă misionară în parohia Poiana Mănăstirii

În Poiana Mănăstirii - Ţibana, Protopopiatul Iaşi 3, a fost hirotonit ieri diacon tânărul Alin-Ionuţ Geancău, care va păstori această parohie după ce va primi Taina Preoţiei. Hirotonia a fost oficiată de PS Calinic Botoşăneanul, care a slujit Sfânta Liturghie în prezenţa a numeroşi credincioşi.

Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit ieri Sfânta Liturghie în biserica parohiei Poiana Mănăstirii - Ţibana, Protopopiatul Iaşi 3, judeţul Iaşi. În cadrul slujbei, tânărul Alin-Ionuţ Geancău a fost hirotonit diacon. „Tânărul diacon Alin-Ionuţ Geancău s-a născut în Poiana Mănăstirii, urmând ca în perioada următoare să fie hirotonit preot de Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, pe seama acestei parohii“, a spus părintele Mihail Roşu, protopop al Protopopiatului Iaşi 3. La final, s-a dat citire Pastoralei Sfântului Sinod „2012 - Anul omagial al Tainei Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor în Patriarhia Română“. PS Calinic Botoşăneanul a adresat credincioşilor prezenţi un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre importanţa Tainei Sfântului Maslu şi a colectei pentru cei bolnavi, dar şi despre misiunea Bisericii în ceea ce priveşte îngrijirea bolnavilor de pe cuprinsul Arhiepiscopiei Iaşilor. Părintele protopop Mihail Roşu a vorbit despre importanţa slujbei cu arhiereu, arătând că episcopul este, conform zicerii Sfântului Ioan Gură de Aur, „mai important decât împăratul“. „Episcopul are responsabilitatea de a duce sarcinile tuturor oamenilor, aşa cum a făcut Mântuitorul Hristos. Misiunea fundamentală a episcopului este să pună în sufletele credincioşilor tainele Bisericii. Hirotonia săvârşită de PS Calinic Botoşăneanul este spre zidirea Bisericii şi spre conştientizarea misiunii pe care diac. Alin-Ionuţ Geancău o va avea de a sluji credincioşilor“, a relatat pr. protopop Mihail Roşu. Parohia Poiana Mănăstirii a fost până în anul 2002 filie a parohiei Ţibana. Până la momentul transformării în parohie, a fost suplinită de pr. Cezar Mai de la parohia Ţibana. „În Poiana Mănăstirii se află 150 de familii, iar gradul de sărăcie este ridicat, mai ales că majoritatea localnicilor sunt vârstnici. Cu toate acestea, enoriaşii participă la sfintele slujbe. Astăzi (n.r. ieri) credincioşii, alături de autorităţile locale, au venit în număr mare la Sfânta Liturghie oficiată de PS Calinic Botoşăneanul, bucurându-se că un fiu al satului a fost hirotonit diacon“, a adăugat pr. protopop Mihail Roşu.