Slujbă misionară în parohia Zanea
În biserica parohiei Zanea - Ciurea, Protopopiatul Iaşi 3, a fost oficiată sâmbătă, 24 noiembrie, Sfânta Liturghie de pr. Mihail Roşu, protopop al Protopopiatului Iaşi 3, alături de preoţii Cercului pastoral misionar numărul 9 al acestei protoierii. La finalul slujbei, pr. protopop Mihail Roşu a adresat un cuvânt care s-a axat pe explicarea Evangheliei citite şi pe actualizarea în viaţa creştină a poruncilor Mântuitorului Hristos. Preoţii şi credincioşii s-au deplasat spre parcul de joacă pentru copii, construit de părintele paroh Vasile Greierosu în apropierea bisericii . Acest parc de joacă va fi folosit şi de alţi copii ai Protopopiatului Iaşi 3 pentru competiţii sportive sau întâlniri educative. „Părintele paroh Vasile Greierosu a amenajat acest spaţiu de joacă în amintirea copilului său care a murit la o vârstă fragedă, bolnav fiind de leucemie. Banii pe care anumiţi oameni de bine i-au dăruit pentru sănătatea copilului i-a investit în acest parc de joacă. Părintele Vasile Greierosu participă activ la viaţa protoieriei noastre, răspunzând tuturor solicitărilor Centrului eparhial Iaşi. Părintele Vasile Greierosu a fost desemnat să coordoneze activităţile de tineret, împreună cu pr. Vasile Ţarcă de la parohia Bordea. Mulţumim Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, pentru că a binecuvântat această activitate. Dorim ca toţi enoriaşii parohiei Zanea, alături de familia preotului paroh, să câştige împărăţia cerurilor“, a spus pr. protopop Mihail Roşu. (C. Ciofu)