Slujbe arhierești la Mănăstirea Hadâmbu

Arhiepiscopia Iaşilor

Slujbe arhierești la Mănăstirea Hadâmbu

Mănăstirea Hadâmbu din județul Iași este loc de pelerinaj pentru mii de credincioși din toată țara, de toate vârstele, care vin să ceară mijlocirea Maicii Domnului înaintea Mântuitorului Hristos. Credincioșii au posibilitatea să participe și să se roage, atât în timpul slujbelor de Priveghere sau Miezonopticii, cât și la Sfânta Liturghie sau la Taina Sfântului Maslu. La sfârșitul acestei săptămâni, doi arhierei ai Bisericii noastre au slujit la Mănăstirea Hadâmbu, care a împlinit anul trecut 350 de ani de existență.

Mănăstirea Hadâmbu din județul Iași este loc de pelerinaj pentru mii de credincioși din toată țara, de toate vârstele, care vin să ceară mijlocirea Maicii Domnului înaintea Mântuitorului Hristos. Credincioșii au posibilitatea să participe și să se roage, atât în timpul slujbelor de Priveghere sau Miezonopticii, cât și la Sfânta Liturghie sau la Taina Sfântului Maslu. La sfârșitul acestei săptămâni, doi arhierei ai Bisericii noastre au slujit la Mănăstirea Hadâmbu, care a împlinit anul trecut 350 de ani de existență.
Clopotele străvechii așezări monahale ctitorită de Iane Hadâmbul și cântarea de laudă adusă lui Dumnezeu au răsunat în Duminica a III-a după Rusalii pentru chemându-i pe credincioși la rugăciune. Pe timpul verii Sfânta Liturghie se oficiază în altarul de vară închinat Sfântului Ioan Botezătorul, aflat lângă Biserica “Nașterea Maicii Domnului“,. Pe lângă paraclisul de vară, Mănăstirea Hadâmbu mai are alte trei sfinte altare. În fiecare dintre acestea se oficiază Sfânta Liturghie câte 40 de zile. Pe timpul iernii se slujește în Paraclisul “Sf. Nicolae“ aflat la demisolul Bisericii “Acoperământul Maicii Domnului“. “Vara oficiem câte 40 de Sfinte Liturghii în fiecare din cele trei sfinte altare. Tot în această perioadă, sâmbătă seara se oficiază slujba Privegherii și Taina Sfântului Maslu în altarul de vară iar duminica are loc Sfânta Liturghie tot afară“, a spus protos. Nicodim Gheorghiță, starețul Mănăstirii Hadâmbu.

“Este o mare binecuvântare pentru noi această slujbă“
Sâmbătă seara și duminică dimineața, cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, PS Varlaam Ploieșteanul, Episcop-Vicar Patriarhal, a slujit Taina Sfântului Maslu, respectiv, Sfânta Liturghie. “PS Varlaam Ploieșteanul a fost de foarte multe ori la noi, încă de când nu era hirotonit întru arhiereu, mai ales la hramurile mănăstirii. În același timp, Preasfinția Sa a sfințit din încredințarea PF Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, Paraclisul “Sf. Ierarh Nicolae“. Astăzi (n.r. duminică) am avut binecuvântarea să-l vedem slujind ca ierarh. Este o mare binecuvântare pentru noi această slujbă pentru că Mănăstirea Hadâmbu a cam dus lipsă de slujbe arhierești după 1990. După înscăunarea PF Părinte Daniel, prima vizită a fost la Mănăstirea Hadâmbu, iar după ce a venit IPS Teofan, la fiecare hram mare a slujit un arhiereu. Aici pot aminti slujirea arhierească a Părintelui Mitropolit Teofan și a altor arhierei, când a fost sfințită biserica mare “Acoperământul Maicii Domnului“ și când a fost resfințită Biserica “Nașterea Maicii Domnului“, anul trecut la împlinirea a 350 de ani de existență“, a mai adăugat protos. Nicodim Gheorghiță. Duminică după-amiază, PS Calinic Botoșăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a oficiat Taina Sfântului Maslu.

Tradiția agapelor frățești
La Mănăstirea Hadâmbu se obișnuiește ca la sfârșitul slujbelor din duminici și sărbători toți pelerinii să participe la o agapă frățească. Acestea se organizează din agoniseala mănăstirii, la care participă pelerinii. “Mi-am dorit să fiu de folos și credincioșilor, adică să îmbin hrana spirituală cu hrana trupească. Este pentru mine o tradiție sacră cât voi trăi, și voi lăsa cuvânt și înaintea morții, ca Mănăstirea Hadâmbu să adăpostească pelerinii fără bani și să le ofere câte o masă sau două. Aici vin săptămânal bolnavi, suferinzi, care știu că pot găsi aici odihnă sufletească și trupească. În fiecare duminică servesc masa aici în jur de 1.000 de pelerini. Timpurile sunt foarte grele. Ca să pot menține această tradiție am fost și în satul meu natal, Vicovu de Sus, și am adunat de pe acolo. Sunt și câteva văduve care adună din puținul lor pentru a menține tradiția duminică de duminică. Pe aceste meleaguri sunt niște sate foarte sărace, iar oamenii, dacă nu ar avea mănăstirea, le-ar fi foarte greu. Ne-a ajutat Maica Domnului să facem față atât cât am putut“, a mai spus protos. Nicodim Gheorghiță.

Mănăstirea Hadâmbu, refăcută după 1990
Biserica „Nașterea Maicii Domnului“ a Mănăstirii Hadâmbu a fost târnosită pe 8 septembrie 1659, fiind ctitorită de Iane Hadâmbul, care a dat și numele acestei așezări monahale. Sfântul lăcaș a fost ridicat pe locul unui schit mai vechi, cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae“, fiind pus sub ascultarea Mănăstirii „Sfântul Sava“ din Iași, iar apoi pe seama Mănăstirii Galata. Mănăstirea Hadâmbu a fost prădată în anul 1661 și în 1671, ajungând astfel un mic schit. După ce a fost pusă sub administrarea unei epitropii, a fost reparată în anul 1780, revigorând, parcă, odată cu aceasta, și satul Hadâmbu. Sincopa intervenită în secolul al XIX-lea în viața monahală de la Mănăstirea Hadâmbu a adus din nou lăcașul, după vreo șapte decenii de părăsire, în stare de ruină. Dezastrul a fost înlăturat în anul 1937 de mica obște monahală, sub conducerea ieromonahului Iov Mazilu. În urma decretului din anul 1959, Schitul Hadâmbu a fost desființat. Refacerea vetrei monahale a început după 1990, prin sârguința protos. Nicodim Gheorghiță, care a restaurat și consolidat complexul de aici, sub îndrumarea PS Calinic Botoșăneanul. Lângă vechea biserică împrejmuită de un zid din cărămidă a fost ridicată Biserica „Acoperământul Maicii Domnului“, care mai cuprinde la subsol Paraclisul „Sfântul Ierarh Nicolae“. (Constantin CIOFU)