Slujbe arhiereşti în Săptămâna Patimilor la Catedrala mitropolitană din Iaşi
Ieşenii sunt aşteptaţi în aceste zile la slujbele oficiate la Catedrala mitropolitană din Iaşi. Mâine dimineaţă, Sfânta Liturghie va fi oficiată de IPS Teofan, iar Denia celor 12 Evanghelii va fi săvârşită de PS Calinic Botoşăneanul.
Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, va săvârşi mâine dimineaţă (n.r. joi 2 mai), de la ora 9:00, Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, unită cu Vecernia. După cum ne-a relatat arhim Dosoftei Şcheul, mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iaşi, în cadrul acestei slujbe va fi scos un sfânt agneţ mai mare ca de obicei pentru împărtăşirea bolnavilor din cursul anului. "Acest sfânt agneţ se sfinţeşte împreună cu Sfântul Trup al Domnului din Sfânta şi Marea Joi. Sfântul agneţ se pune pe un disc separat şi se acoperă pentru a se putea usca. Se lasă până în a treia zi de Paşti. După ce se sfărâmă, se pune în sfântul chivot şi se păstrează pentru tot anul", a spus arhim. Dosoftei Şcheul. Mâine seară (n.r. joi, 2 mai) Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor va săvârşi Denia celor 12 Evanghelii la Catedrala mitropolitană din Iaşi. În cadrul acestei slujbe, după citirea celei de-a cincea Evanghelii se scoate Sfânta Cruce din sfântul altar şi se aşează în mijlocul catedralei. "În acest moment se comemorează de Biserica noastră judecarea şi răstignirea pe cruce a Mântuitorului. Cele 12 Evanghelii reprezintă ducerea Crucii Mântuitorului de la pretoriu până pe Golgota", a amintit arhim. Dosoftei Şcheul. Vineri, 3 mai, de la ora 18:00, Înalt Preasfinţitul Teofan va oficia Denia Prohodului Domnului la Catedrala mitropolitană din Iaşi.