Slujire chiriarhală în Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi la Parohia Mărăşeşti
Pe 23 februarie, în Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi,Parohia Mărăşeşti îmbracă veşmânt sărbătoresc. La biserica din localitate va săvârşi Sfânta Liturghie arhierească Întâistătătorul Eparhiei Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Părinte Nicodim, după cum a precizat Cătălin Cernătescu.
Alături de Preasfinţia Sa va lua parte la ceremonia euharistică un sobor de preoţi şi diaconi.
Credincioşii vor putea asista la un moment deosebit, hirotonia întru diacon a teologului Ionel Despău, fiu al satului Mărăşeşti.
Cel chemat la slujirea eclezială va primi diaconia prin punerea mâinilor ierarhului mehedinţean pe seama aceleiaşi parohii în care a ostenit vreme de 12 ani în funcţia de cântăreţ bisericesc.
(Sursa: episcopiaseverinului.ro)