Slujiri arhiereşti în Arhiepiscopia Tomisului (25-27 martie)
Vineri, 25 martie, de praznicul Bunei Vestiri, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va participa la Ceremonia de întronizare a noului Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, oficiată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în Catedrala Mitropolitană cu hramul Adormirea Maicii Domnului din municipiul Cluj-Napoca.
Sâmbătă, 26 martie, începând cu ora 7.30, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va lua parte la săvârşirea Sfintei Liturghii la mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului”, situată lângă oraşul Vatra Dornei jud. Suceava. Slujba va fi urmată desfinţirea şi inaugurarea bazei de odihnă, tratament şi recuperare fizică.
Pe data de 27 martie, Biserica Ortodoxă prăznuieşte cea de-a treia Duminică din Postul Mare, duminică închinată Sfintei Cruci. În această zi, Ierarhul Tomisului va săvârşi Sfânta Liturghie la mănăstirea Dervent, jud. Constanţa, începând cu ora 9.00.
Radio Dobrogea va transmite integral slujba Sfintei Liturghii.
(Biroul de Presă şi Comunicare al Arhiepiscopiei Tomisului)