Slujiri arhiereşti în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
De sărbătoarea Botezului Domnului, Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va săvârşi Sfânta Liturghie la Catedrala mitropolitană din Iaşi, iar IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va sluji la Catedrala arhiepiscopală din Suceava. Mâine, când Biserica noastră sărbătoreşte Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, IPS Pimen va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din Suceava. PS Corneliu, Episcopul Huşilor, va săvârşi astăzi Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală din Huşi, iar mâine va sluji la Mănăstirea Bujoreni din judeţul Vaslui. PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, va săvârşi astăzi Sfânta Liturghie la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului“ din Târgu Neamţ. PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va săvârşi astăzi Sfânta Liturghie la Biserica „Înălţarea Domnului“ din Bacău, iar mâine va sluji la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Bacău. (C.C.)