„Cele mai frumoase sate din România“

Social

„Cele mai frumoase sate din România“

    • „Cele mai frumoase sate din România“
      „Cele mai frumoase sate din România“

      „Cele mai frumoase sate din România“

Ghidul cultural-turistic „Cele mai frumoase sate din România“ a fost lansat la mijlocul acestei săptămâni la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti“, iniţiativa având rolul de a promova tradiţiile, locurile şi obiceiurile, unice în ţară şi în străinătate. Din zona Moldovei şi Bucovinei regăsim Cotnariul şi Ruginoasa (Iaşi), Vorona (Botoşani), Poiana Stampei, Ciocăneşti şi Cârlibaba (Suceava).

Ghidul „Cele mai frumoase sate din România“ a fost lansat ieri la Muzeul Satului, acesta promovând satul românesc tradiţional. „Este un ghid cultural şi turistic, aici orice turist găsind informaţii despre cele mai frumoase sate româneşti, despre tradiţii, obiceiuri şi despre locuri de vizitat în România. Este momentul să promovăm şi noi ce avem unic în România, şi aici vorbim despre satul românesc care ne-a dat tradiţii, obiceiuri. Este momentul să conştientizăm aceste lucruri şi să le punem în valoare“, a declarat, la lansare, Nicolae Marghiol, iniţiator, fondator şi preşedinte executiv al Asociaţiei „Cele mai frumoase sate din România“, autor al lucrării.

Ghidul „Cele mai frumoase sate din România“ este bilingv, român-francez, însă autorul doreşte ca până la sfârşitul anului să promoveze materialul în alte două limbi, engleză şi germană.

Satele menţionate în ghid au fost selectate după criterii precum calitatea sitului - peisaj cultural, biodiversitate, natură nepoluată, accesibilitatea spre localitate; calitatea urbanistică - inserarea în situl geografic, omogenitatea ansamblului construit; calitatea arhitectonică - stil local, păstrarea elementelor originale (materiale, forme, detalii), elemente valoroase (construcţii clasabile, piese unicat); cultura locală - amenitate socială, tradiţii, evenimente păstrate în viaţa satului; produse locale (alimentaţie, îmbrăcăminte) şi eficienţa energetică - energie ecologică, case pasive, reciclare. „Dorim ca acest ghid să fie o sursă de inspiraţie pentru cei care vor să descopere satul românesc, tradiţiile şi obiceiurile noastre. Am încercat să găsim cele mai frumoase sate, comunităţi reprezentative regiunilor etnogeografice, sate care, pe baza moştenirii culturale şi materiale, pot fi promovate turistic“, a mai spus Nicolae Marghiol.

În ghidul ce va putea fi achiziţionat din orice librărie şi muzeu din ţară vor putea fi găsite 61 de sate, printre acestea numărându-se Cotnariul şi Ruginoasa (Iaşi), Vorona (Botoşani), Poiana Stampei, Ciocăneşti şi Cârlibaba (Suceava), dar şi Ţaga - Cluj, Polovragi - judeţul Gorj, Doi Mai (Limanu) - Constanţa, Siriu - Arad, Belint - Timiş, Copâlnic Mănăştiur - Maramureş, Sâmbăta de Sus - Braşov, Răşinari - Sibiu, Voşlabeni - Harghita sau Saschiz - Mureş.