La mulți ani, doamnă Draga Olteanu-Matei!

Social

La mulți ani, doamnă Draga Olteanu-Matei!

    • La mulți ani, doamnă Draga Olteanu-Matei!
      Draga Olteanu-Matei, actriță

      Draga Olteanu-Matei, actriță

Joi, 24 octombrie, actrița Draga Olteanu-Matei va împlini 80 de ani, ea fiind sărbătorită miercuri, în avanpremieră, de colegii de la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, cu un mic eveniment surpriză.

Luată prin surprindere, Draga Olteanu-Matei a avut nevoie de câteva minute să își revină, fiind întâmpinată de actorii teatrului cu flori și tradiționalul cântec de "La mulți ani!".

Aniversarea s-a desfășurat în sala Consiliului Județean (CJ), în prezența consilierilor județeni și a președintelui CJ, Culiță Tărâță. Actrița este stabilită din 2007 la Piatra Neamț

"Am avut o emoție atât de mare și a fost atât de neașteptată acesta primire, acest gest al dumneavoastră. Nemaipomenit de frumos și de cald. Abia am reușit să îmi revin din aceste emoții puternice pentru că era să fac infarct. Eu credeam că vin să discut cu domnul președinte ce proiecte am, pentru că vreau să mai fac una alta, nu îmi place să stau degeaba. Am idei, că la vârsta asta când nu ai ce face, stai și te gândești, și îți vin în cap tot felul de lucruri", a spus Draga Olteanu Matei.

Binecunoscuta actriță a mărturisit că s-a gândit îndelung la faptul că va împlini 80 de ani. "Când vorbeam cu Dumnezeu, între patru ochi, la mine acasă, îi spuneam: Doamne, oare mă lași până în ultima zi, când împlinesc 80 de ani? Dar să nu vorbim despre asta acum pentru că am de gând să mai trăiesc oleacă. Mulțumesc că existați", a mai spus Draga Olteanu Matei.

*****

Născută pe 24 octombrie 1933 la București, Draga Olteanu-Matei a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din Capitală în 1956. Cariera ei se întinde pe parcursul a peste 50 de ani în care a încântat spectatorii români interpretând sute de personaje în film, teatru și televiziune.

A interpretat roluri antologice în filme care au marcat istoria cinematografului românesc, precum "Coana Chirița" (regia — Mircea Drăgan, 1986), "Ilustrate cu flori de câmp" (regia — Andrei Blaier, 1974), "Nea Mărin Miliardar" (regia — Sergiu Nicolaescu, 1979) sau 'Buletin de București' (regia — Virgil Calotescu, 1982).

Draga Olteanu-Matei a debutat în film cu un rol în lungmetrajul "Blanca" (1955), regizat de Mihai Iacob și Constantin Neagu, în distribuția căruia se regăseau, printre alții, Amza Pellea și Silvia Popovici. Alături de aceștia doi, dar și de actori precum Marin Moraru, Gheorghe Dinică, Ștefan Iordache, Victor Rebengiuc sau Tamara Buciuceanu-Botez, Draga Olteanu-Matei este una dintre cele mai importante personalități ale generației sale de actori.

Pe parcursul carierei sale în film, Draga Olteanu-Matei a colaborat și cu regizori importanți, precum Dan Pița, Nicolae Mărgineanu, Elisabeta Bostan sau Geo Saizescu.

După pensionarea sa de la Teatrul Național din București, în 2007 Draga Olteanu-Matei s-a retras la Piatra Neamț, unde și-a înființat propria companie teatrală: "Teatrul Vostru" — primul teatru particular din România cu actori neprofesioniști, despre care afirmă că "Acest teatru pentru amatori este sufletul meu" și cu care are spectacole de succes atât în țarî cât ți în străinătate, apare în show-uri de televiziune unde este apreciată și sarbatorită la justa ei valoare.

Deasemenea, Draga Olteanu-Matei a lansat audio-book-ul "Golitatea înconjură, iar foamea dă de-a dreptul", ce cuprinde rețete în versuri și în proză, culese, scrise și povestite de îndrăgita actriță. La evenimentul inaugărării cărții au luat parte nume mari ale teatrului li cinematografiei, prieteni dragi ai actrișei, care au șinut sp îi fie alpturi li să deguste din celebrele pârjoale, gătite chiar de actriță. Printre invitați s-au numărat Marin Moraru, Gheorghe Dinică, Rodica Mandache, Ion Lucian, Iurie Darie, Mitică Popescu, Monica Davidescu, Sanda Marin, Ion Cojan, Valentin Uritescu, Ileana Stana Ionescu și Mircea Albulescu. Petrecerea s-a prelungit până după miezul nopții, timp în care oaspeții au savurat atât gustările servite, cât și rețetele povestite cu tâlc de Draga Olteanu.

Actrița Draga Olteanu Matei a fost decorată la 30 mai 2002 cu Ordinul național "Steaua României", în grad de Cavaler, alături de alți actori, "pentru prestigioasa cariera artistică și talentul deosebit prin care au dat viață personajelor interpretate în filme, dar și pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc".

În 1975 Draga Olteanu-Matei a primit premiul ACIN (pentru Ilustrate cu flori de cimp si Filip cel bun), la 30 mai 2002 cu Ordinul național "Steaua României", în grad de Cavaler, alături de alți actori, "pentru prestigioasa cariera artistică și talentul deosebit prin care au dat viață personajelor interpretate în filme, dar și pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc". în 2003, premiul TVR si PTWB (Prime Time World Broadcast) pentru "Cea mai iubită actriță", în 2004, premiul UNITER pentru întreaga activitate, în 2005, premiul de Excelență al Revistei VIP, pe 27 septembrie 2007 devine Cetățean de onoare al  municipiului Piatra Neamț, premiul Constantin Tănase (Israel), premiul pentru ecranizare pentru copii (Moscova), premiul UCR pentru Faimosul Paparazzo, în 2010 Premiul Gopo pentru Întreaga Carieră.