„Solidaritatea“ poloneză, în expoziţie la Bacău

Social

„Solidaritatea“ poloneză, în expoziţie la Bacău

„Fenomenul Solidaritatea (Solidarnosc)“ este genericul expoziţiei poloneze deschise, luni, la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu“ din Bacău, manifestare organizată în colaborare cu ambasada de la Bucureşti a Poloniei şi Inspectoratul Școlar Judeţean Bacău. Prin intermediul a mai bine de 50 de fotodocumente şi fotografii este prezentată activitatea Sindicatului Independent Autocefal „Solidaritatea“, federaţie întemeiată în septembrie 1980 la Gdansk. Exponatele, ca de altfel şi documentarul filmat care întregeşte expoziţia, relevă faptul că, sub conducerea lui Lech Walesa, „Solidaritatea“ a devenit „un factor decisiv“, în lupta anticomunistă din Polonia şi, în acelaşi timp, „un simbol pentru întreaga Europă de Est“, aflată, atunci, sub influenţa Uniunii Sovietice.