Sosirea Papei în Regatul Unit, pătată de gafa unui cardinal

Religia în lume

Sosirea Papei în Regatul Unit, pătată de gafa unui cardinal

Sosirea Papei Benedict al XVI-lea în Regatul Unit, în dimineața zilei de 16 septembrie 2010, cu o ocazia unei vizite istorice de patru zile intervine în timp ce un cardinal aprinde o nouă controversă prin descrierea Marii Britanii ca fiind din "lumea a treia".

Sosirea Papei Benedict al XVI-lea în Regatul Unit, în dimineata zilei de 16 septembrie 2010, cu o ocazia unei vizite istorice de patru zile intervine în timp ce un cardinal aprinde o nouă controversă prin descrierea Marii Britanii ca fiind din "lumea a treia".

Într-un interviu publicat de săptămânalul german Focus, Cardinalul Walter Kasper a afirmat: "Când aterizezi pe aeroportul Heathrow, ai impresia că aterizezi într-o țară din lumea a treia". El a mai adăugat că "în Anglia, s-a răspândit un neo-ateism agresiv“.

Vaticanul și-a exprimat speranța că această vizită îi va apropia pe catolici și anglicani.

"Opiniile Cardinalului Kasper nu reflectă în niciun fel vreo intenție negativă sau lipsa de respect față de Regatul Unit", a declarat purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Rev. Federico Lombardi.

Potrivit Rev. Lombardi, Cardinalul Kasper, în declarația sa, "a făcut referire la faptul că, la sosirea pe aeroportul Londrei - așa cum se întâmplă în multe metropole(...) din întreaga lume – realizezi că te afli într-o țară cu numeroase realități, origini ale omului și condiții diverse“.

Cardinalul Kasper, care fusese inițial invitat în cadrul vizitei papale, a fost privat de călătoria sa, de Vatican, în mod oficial "din motive de sănătate“.

Biserica Catolică din Anglia și Țara Galilor a răspuns prin delimitare față de această opinie. "Observațiile Cardinalului Kasper nu reprezintă punctul de vedere al Vaticanului, nici al episcopilor din această țară", a declarat un purtător de cuvânt într-un comunicat.

"Acestea sunt în mod clar pozițiile personale ale unui individ. Catolicii joacă un rol important în viața acestei țări și apreciază bogăția diversității în gândire, cultură și oameni, atât de evidentă aici", conform purtătorului de cuvânt, care s-a arătat încrezător că vizita va fi "un mare succes“.

Vizita papală a fost deja plasată sub semnul controverselor pe teme precum scandalul preoților pedofili, tensiunile cu Biserica Anglicană și conservatorismul Vaticanului.

Pontiful avea programată aterizarea la Edinburgh în cursul dimineții, urmând să se deplaseze imediat la Castelul Holyroodhouse unde să aibă o audiență cu Regina Elisabeta a II-a Angliei, șeful Bisericii Anglicane.