Spectacolul aniversar "De 20 de ani <Om Bun>" va fi unul inovator

Social

Spectacolul aniversar "De 20 de ani <Om Bun>" va fi unul inovator

Luni, într-o conferinţă de presă, Maria Gheorghiu şi Daniel Iancu au afirmat că spectacolul de lansare a albumului aniversar "De 20 de ani <Om Bun>", din 21 octombrie, de la Teatrul Excelsior, va fi unul "de inovaţie", spectatorii urmând să asculte muzică folk realizată şi cu altfel de instrumente, mai puţin sau chiar deloc folosite în acest gen de muzică.

"Printre instrumentele care vor fi folosite în spectacol se va afla şi un caval, cu care s-a cântat la 1907", a afirmat Daniel Iancu, cel care, de altfel, va cânta la mai multe instrumente pe parcursul concertului.

Maria Gheorghiu a spus că vor fi prezentate şi o serie de surprize şi momente speciale, pe lângă melodii din repertoriul său şi al lui Daniel Iancu.

"În acest spectacol se află şi două momente speciale, fragmente dintr-un spectacol viitor, numit 'Sub zodia Mariei', un spectacol în care încerc să aduc un omagiu Mariilor importante din spaţiul românesc. Este vorba de Fecioara Maria, dacă tot suntem în grădina Maicii Domnului, Maria de Mangop - un alt om important pentru o anumită parte din istoria noastră, Regina Maria - despre care vom povesti destul de mult şi, evident, Maria Tănase - cel mai bun ambasador pe care l-a avut România vreodată în lume în materie de muzică şi nu numai. Veţi auzi în acest spectacol şi fragmente din acel alt spectacol sub zodia Mariei", a spus Maria Gheorghiu.

Cei doi artişti vor fi acompaniaţi pe scenă de o mini-orchestră originală.

După spectacolul de la Bucureşti vor urma o serie de concerte în ţară, dar nu toate în formula lărgită, alături de orchestra care îi va acompania la concertul din Capitală.

"Vom merge acum în Reghin şi Sighişoara, dar doar în formula de duo, şi urmează câteva spectacole la teatre importante din România în formulă completă. Vom anunţa la timpul potrivit datele exacte ale spectacolelor. Este puţin mai greu de organizat spectacolele în ţară, pentru că Daniel Iancu lucrează în străinătate şi el o lună este în ţară, o lună este plecat. Suntem în tratative cu teatrele din Brăila, Ploieşti, Constanţa, Sibiu, Reşiţa şi Lugoş", au mai anunţat artiştii în cadrul aceleiași conferinţe de presă.

Albumul "De 20 de ani <Om Bun>" conţine 22 de melodii adunate de pe albumele anterioare, printre care "Lacrimi în flăcări", "Canon şi Maria Gheorghiu", "Floare de vârtej", "Timp netrăit", "Curcubeu", dar şi patru piese absolut noi, au afirmat cei doi autori.

Preţul unui bilet pentru concertul "De 20 de ani <Om Bun>" este de 32,4 lei şi poate fi achiziţionat de la Teatrul Excelsior sau online, de pe site-ul bilete.ro.