Spital nou la Galaţi
Municipiul Galaţi va avea un spital comunitar cu 800-1.000 de paturi, administrat pe principiul parteneriatului public-privat, a anunţat prefectul de Galaţi, Paul Florea. Potrivit prefectului, proiectul se va baza pe legislaţia privind parteneriatul public-privat, adică o colaborare între Consiliul Judeţului(CJ) Galaţi şi un investitor particular. „Investitorul va fi ales în urma unei licitaţii internaţionale, la care se vor pune condiţii privind viitoarea construcţie, capacitatea, aparatura. Până acum am aflat de doi investitori interesaţi de aşa ceva: un investitor francez şi unul spaniol. Guvernul va emite o hotărâre în maximum două săptămâni, iar ridicarea spitalului nu durează mai mult de şase luni“, a declarat prefectul. Potrivit proiectului, viitorul spital comunitar ar avea 800-1.000 de paturi, va fi dotat cu aparatură de ultimă generaţie şi va putea trata şi persoane din Republica Moldova şi Ucraina, diferenţa constând în faptul că serviciile medicale pentru cetăţenii UE vor fi decontate de CNAS, iar cele pentru non-UE vor fi contra cost.