Steagul de luptă al uneia dintre legiunile lui Avram Iancu și fotografii ale membrilor Casei Regale, scoase la licitație

Social

Steagul de luptă al uneia dintre legiunile lui Avram Iancu și fotografii ale membrilor Casei Regale, scoase la licitație

Steagul de luptă al uneia dintre legiunile lui Avram Iancu va fi scos la vânzare, la preţul estimativ de 10.000 de euro, în cadrul licitației "România Regală", organizată de Artmark pe 22 octombrie în București.

Potrivit catalogului sesiunii, piesa rară, de colecţie, este scoasă la vânzare de către un colecţionar din străinătate.

Drapelul, realizat din pânză de mătase şi broderie din fir de argint, reprezenta steagul de luptă al uneia dintre legiunile lui Avram Iancu. Partea centrală, realizată din pânză pictată pe ambele feţe, ilustrează apelul la protecţia divină prin invocarea unor figuri ale Panteonului ortodox, grupate în jurul Mântuitorului. Marginile steagului sunt decorate în culorile naţionale, roşu, galben şi albastru.

Peste 150 de obiecte de colecţie, fragmente din viaţa familiei regale sau a aristocraţiei vremii, majoritatea cu valoare muzeală, vor face obiectul celei de-a treia ediţii a licitaţiei Artmark "România Regală".

Unul dintre loturile inedite îl reprezintă negativul unei fotografii private (cca 1931) ce o înfăţişează pe Regina Maria în costum de baie.

De asemenea, din ciclul fotografiilor marilor monarhi ai României, Principesa Ileana, fiica Reginei Maria, este prezentă în licitaţie printr-un pictorial de 10 fotografii realizate pe terasa şi în grădina castelului de la Balcic (preţ de pornire: 300 de euro).

Un exemplar al prestigioasei reviste americane "Time", care i-a dedicat numărul din 1 august 1927 Regelui Mihai, a cărui fotografie apare pe coperta principală, este scos la licitaţie, cu preţul de pornire de 80 de euro.

Totodată, povestirea Reginei Maria "Regina cea rea", ilustrată de fiica cea mare a acesteia, Principesa Elisabeta, cu dedicaţie către sora mai mică, Principesa Mărioara, va fi prezentă în licitaţia Artmark (preţ de pornire: 200 de euro).