„Subiectele au fost accesibile pentru candidaţii care au tratat cu seriozitate acest examen“
Peste 200 mii de absolvenţi de liceu din întreaga ţară au susţinut ieri proba scrisă la Limba şi literatura română, măsurile de securitate prevăzute de metodologie aplicându-se cu rigurozitate. Numai în judeţul Iaşi şapte candidaţi au fost eliminaţi pentru tentativă de fraudă. Varianta de subiecte extrasă "a fost accesibilă pentru candidaţii care au tratat cu seriozitate acest examen", a afirmat prof. Mihaela Apetroae, inspector de specialitate în cadrul IŞJ Iaşi, însă aceasta a ridicat "probleme celor cu un nivel mai slab de cunoştinţe".
Ieri au debutat probele scrise în cadrul primei sesiuni a examenului de bacalaureat, respectiv proba la Limba şi literatura română, la care s-au înscris, la nivel naţional, peste 200 mii de candidaţi. În acest an au fost instituite măsuri drastice împotriva fraudei, astfel că elevi din mai multe judeţe au fost eliminaţi pentru că au fost surprinşi copiind, au avut asupra lor telefoane mobile sau pentru că deţineau diverse materiale informative.
În judeţul Iaşi, în toate cele 24 de centre de examen supravegherea s-a realizat, după cum a declarat conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, "cu un grad de maximă seriozitate, atmosfera din centre fiind adecvată unui examen de o asemenea anvergură". Drept urmare, nu s-a acceptat nici o tentativă de fraudă, elevii surprinşi cu materiale ajutătoare, în număr de 7, fiind eliminaţi din examen. "S-a constatat un grad de responsabilitate ridicat din partea tuturor cadrelor didactice implicate în desfăşurarea examenului. De asemenea, candidaţii au înţeles importanţa examenului şi l-au abordat ca atare în majoritatea cazurilor. Cu toate acestea, 7 candidaţi au fost eliminaţi din examen pentru tentativă de fraudă. Putem afirma că prima proba a Bacalaureatului s-a desfăşurat fără incidente", a declarat prof. Liliana Romaniuc, inspector şcolar judeţean şi preşedinte al comisiei de Bacalaureat.
Potrivit metodologiei de desfăşurare a examenului de bacalaureat pentru anul 2011, un candidat eliminat la examenul din vara lui 2011 pentru că a fost prins copiind nu va mai putea participa la sesiunea din toamna lui 2011 şi la cea din vara lui 2012, ci abia la sesiunea de Bacalaureat din toamna lui 2012.
Mircea Eliade şi Nichita Stănescu la proba de Limba şi literatura română
La proba scrisă de ieri, la disciplina Limba şi literatura română, s-a extras varianta cu numărul 5, candidaţii având de rezolvat trei subiecte, fiecare notat cu câte 30 de puncte, 10 puncte fiind acordate din oficiu. La primul subiect, elevii au avut de comentat un fragment literar din creaţia lui Mircea Eliade, romanul "Nuntă în cer". "Pornind de la fragmentul respectiv, au fost formulate nouă cerinţe: indicarea unor sinonime pentru cuvinte date, rolul punctelor de suspensie într-o secvenţă dată, alcătuirea unui enunţ în care să apară o expresie care să conţină cuvântul "gând", menţionarea perspectivei narative, a două motive, a două trăsături ale genului epic, interpretarea unei secvenţe date etc. Toate aceste cerinţe au avut un grad mediu de dificultate", a menţionat prof. Mihaela Apetroae, inspector de specialitate în cadrul IŞJ Iaşi. La subiectul al II-lea candidaţii au trebuit să demonstreze cunoaşterea regulilor de redactare a unui text de tip argumentativ, pornind de la afirmaţia lui Nichita Stănescu - "A avea un ideal înseamnă a avea o oglindă". În final, candidaţilor li s-a cerut întocmirea unui eseu de 2-3 pagini prin care să prezinte particularităţile de construcţie a unui personaj dintr-un text dramatic studiat. "Aici se putea opta, de exemplu, pentru "O scrisoare pierdută", de I. L. Caragiale, "Iona" de Marin Sorescu sau o dramă semnată de Camil Petrescu. În ansamblu, varianta extrasă a fost accesibilă pentru candidaţii care au tratat cu seriozitate acest examen, ridicând însă probleme pentru cei care au un nivel mai slab de cunoştinţe", a mai spus doamna inspector.
În zilele de 29 iunie şi 1 iulie se vor desfăşura proba obligatorie a profilului şi proba la alegere din aria curriculară corespunzătoare specializării, iar prima afişare a rezultatelor va avea loc duminică, 3 iulie, până la ora 16:00. În aceeaşi zi, între orele 16:00 şi 20:00, vor putea fi depuse contestaţiile. Soluţionarea acestora este prevăzută în perioada 5-7 iulie, iar afişarea rezultatelor finale are ca termen limită data de 8 iulie.