Subvenţii pentru mamele care se reprofesionalizează
Un număr de 300 de mame care se află în concediu de creştere a copilului sau femei a căror venit net lunar nu depăşeşte 1.200 de lei poate urma un curs de formare/dezvoltare profesională subvenţionat de Direcţia de Asistenţă Comunitară Iaşi. Subvenţiile se acordă femeilor din judeţele Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui în urma absolvirii unui curs de formare/dezvoltare profesională sau calificare/recalificare profesională recunoscut de Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor (CNFPA), ajutorul financiar acordându-se în funcţie de costul programului de formare, în limita sumei de 1.000 lei. Subvenţiile, oferite în cadrul proiectului „Reconstrucţia statutului femeii: de la discriminare la dezvoltare profesională şi egalitate de şanse“, coordonat de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, se vor acorda în ordinea depunerii cererilor, până la 31 octombrie 2013. Mai multe informaţii despre acordarea acestor subvenţii pot fi obţinute accesând pagina de web: http://www.rsf. uaic.ro/index.php/component/content/article/20.