Tabăra de apicultură „Sfântul Ambrozie“, la final

Arhiepiscopia Iaşilor

Tabăra de apicultură „Sfântul Ambrozie“, la final

În parohia Mălăieşti, Protopopiatul Hârlău, s-a încheiat ieri Tabăra de apicultură „Sfântul Ambrozie“, ediţia I, care a debutat pe 23 august. În biserica parohială închinată Sfântului Ierarh Nicolae a fost oficiată o slujbă de mulţumire, care a fost urmată de un concurs de cunoştinţe apicole. La eveniment a asistat şi pr. Nicolae Crăciun, protopop al Protopopiatului Hârlău. „La finalul concursului, copiii au primit cadouri din partea Înalt Preasfinţitului Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi din partea Protopopiatului Hârlău. Copiii au fost receptivi la ceea ce s-a predat, acest lucru reieşind şi din faptul că s-au descurcat foarte bine la concurs. Nădăjduiesc ca peste ani aceşti copii să ducă mai departe cunoştinţele pe care le-au asimilat aici“, a relatat pr. paroh Pavel Apostol.