Tabăra de pictură „Ars Sacra” în parohia Izvoare
În perioada 15-21 iulie 2013, în parohia Izvoare, Protopopiatul Piatra Neamţ, se desfăşoară a doua ediţie a taberei de pictură „Ars Sacra”. Evenimentul are loc în cadrul parteneriatului încheiat între parohia Izvoare şi Palatul Copiilor Piatra Neamţ.
Tabăra a debutat cu un Te Deum în cadrul căruia s-au citit rugăciuni de binecuvântare a celor implicaţi. La această tabără sunt înscrişi aproape 60 de copii, cu vârste cuprinse între 5 şi 15 ani. După cum ne-a relatat pr. Ştefan Zaharia, coordonatorul activităţilor catehetice din cadrul Protopopiatului Piatra Neamţ, beneficiarii vor învăţa sau îşi vor perfecţiona tehnica pictării pe sticlă. "În acest an, sunt prezenţi copii din Izvoare, din Piatra Neamţ, şi din Irlanda. Printre micii zugravi se numără şi două fetiţe din parohia Cut 2, care fac parte din Programul Familia «Sfântul Stelian» al Departamentului Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune, Statistică şi Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor", a spus pr. Ştefan Zaharia. Prof. Cristina Spânache Petrariu, preşedintele Asociaţiei culturale „Arte.ro“ din Piatra Neamţ şi coordonatorul taberei de la Izvoare şi-a exprimat bucuria pentru că la această ediţie participanţii doresc să înveţe tehnica pictării icoanei pe sticlă.
Tabăra de la Izvoare reprezintă o continuare a programului catehetic iniţiat de pr. paroh Romeo Leonte. „Ne bucurăm că şi anul acesta este posibilă desfăşurarea taberei de pictură în parohia noastră, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi prin colaborarea cu Palatul Copiilor din Piatra Neamţ. Această tabără este o alternativă la o săptămână de vacanţă pentru toţi copiii participanţi. Noi am amenajat o sală specială pentru activităţi şi pentru servirea unei mese în jurul orelor prânzului. Alături de pictat şi jocuri, vineri, 20 iulie 2013, va fi organizat un pelerinaj la mănăstirile din vecinătatea oraşului Piatra Neamţ. Nădăjduim ca, peste ani, copiii să-şi amintească atât de zilele petrecute aici cât şi de sfinţii pe care i-au zugrăvit şi sperăm să revină cu drag în sfânta biserică”, a declarat pr. paroh Romeo Leonte.
Duminică, 21 iulie 2013, după Sfânta Liturghie va fi organizat vernisajul lucrărilor din tabără şi premierea celor care au depus efort şi s-au implicat în această activitate. Ştefania Elena Bogdan, 9 ani, din Izvoare: „Am fost şi anul trecut în tabără şi am pictat o icoană foarte frumoasă cu sfântul ocrotitor. Vreau să continui ce am făcut şi anul trecut, să pictăm, să ne jucăm şi să îmi fac prieteni noi". Andreea Elena Voidoc, 12 ani, din parohia Cut 2: „Eu vreau să Îl pictez pe Domnul Iisus Hristos, pentru că El este cel mai bun, îi simt ajutorul când învăţ, când sunt alături de fraţii mei, când tatăl meu ne îngrijeşte, ne face mâncare, munceşte pentru noi şi ne ajută la lecţii.”