Tabăra de vară de la Ocnele Mari organizată de Parohia Gorunești
În perioada 1-4 august 2011, Parohia Goruneşti (Bălceşti) din Protoieria Drăgăşani a organizat, pe baza unui parteneriat încheiat cu Fundaţia “Inimă pentru Inimă”, o tabără de vară pentru copiii care participă în decursul anului la activităţile desfăşurate în parohie în cadrul proiectului catehetic „Hristos împărtăşit copiilor”.
Copiii din Parohia Goruneşti au fost cazaţi în stațiunea Ocnele Mari într-unul din centrele de copii ale Fundaţiei Inimă pentru Inimă. Astfel, copiii de la parohie şi cei de la fundaţie au participat împreună, timp de câteva zile, la mai multe activităţi dintre care se evidențiază următoarele:
- catehizare şi cercuri pe teme religioase susţinute de Pr. Marian Bădulescu, preot paroh la Parohia Goruneşti;
- activităţi de ecologizare şi de cunoaştere a mediului înconjurător susţinute de un grup de voluntari italieni. La aceste activităţi copiii s-au împărţit pe grupe de lucru, au participat la un concurs, la final cu toţii fiind premiaţi;
- activităţi distractive şi recreative la Salina Ocnele Mari şi la ştrandul cu apă sărată;
- pelerinaje la mănăstirile Govora, Horezu, Arnota şi Bistriţa, unde copiii au primit informaţii despre istoricul local şi cuvinte de învăţătură susţinute de ghizii mănăstirilor;
- socializare, mese în comun, foc de tabără şi alte activităţi susţinute în colaborare cu beneficiarii centrelor de la Ocnele Mari, Goranu şi Copăcelu.
În baza parteneriatului încheiat, Parohia Goruneşti şi Fundaţia “Inimă pentru Inimă”, vor organiza, pe viitor, pentru copii şi alte activităţi, la care aceştia să se reîntâlnească cu plăcere în realizarea unor activităţi comune.
sursa: arhiram.ro