Tabără de zi în parohia Pietrărie - Bârnova

Arhiepiscopia Iaşilor

Tabără de zi în parohia Pietrărie - Bârnova

În parohia Pietrărie - Bârnova, Protopopiatul Iaşi 3, judeţul Iaşi, a avut loc, în zilele de 8 şi 9 iulie 2013, tabăra pentru copii „Veselie în Pietrărie“, în cadrul proiectului „Verde la bucurie“.

Tabăra a fost organizată de Asociaţia Tineretul Ortodox Român (ATOR) - filiala Iaşi, cu sprijinul parohiei Pietrărie. În cele două zile, micii enoriaşi au participat la diverse ateliere, jocuri, precum şi la o „vânătoare de comori“. „Copiii au fost împărţiţi pe grupe şi au fost coordonaţi de câte un animator. Am avut ateliere de comunicare, de tir cu arcul, de orientare turistică în pădure, de fotbal şi de prim ajutor. În pădurea din apropierea Pietrăriei am făcut un traseu turistic, unde copiii au descoperit indicii. Prin activităţile pe care le-am făcut, am încercat să le arătăm beneficiarilor taberei că îşi pot petrece timpul liber într-un mod plăcut chiar unde locuiesc ei. După apusul soarelui am făcut un foc de tabără în jurul căruia am cântat la chitară. În ultima zi a taberei a avut loc jocul «Vânătoarea de comori». Acest joc presupune ca beneficiarii taberei să parcurgă diverse probe în locaţiile unde au avut loc atelierele. În cadrul acestor probe s-au verificat informaţiile pe care le-au acumulat“, a spus Diana Prisecaru, coordonatorul taberei. Părintele paroh Ciprian George Bamboi şi-a exprimat mulţumirea faţă de membrii ATOR - filiala Iaşi care s-au implicat în derularea activităţilor taberei de la Pietrărie.