"Tabăra din pridvorul satului" în parohia Stânca-Roznovanu

Arhiepiscopia Iaşilor

"Tabăra din pridvorul satului" în parohia Stânca-Roznovanu

În perioada 15-20 iulie 2013, în parohia Stânca-Roznovanu, Protopopiatul Iaşi 1, judeţul Iaşi, a avut loc "Tabăra din pridvorul satului", organizată prin Departamentul de Tabere din cadrul Sectorului de Misiune, Statistică şi Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor.

Copiii din parohia Stânca-Roznovanu, Protopopiatul Iaşi 1, au participat timp de câteva zile la "Tabăra din pridvorul satului". Acest proiect s-a desfăşurat cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, prin Sectorul de Misiune, Statistică şi Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor. Coordonatorul taberei de la Stânca-Roznovanu, la care s-au înscris 54 de copii, a fost Cosmin Brânză. După cum ne-a relatat pr. paroh Adrian Miron, proiectul "Tabăra din pridvorul satului" are drept scop iniţierea unor activităţi (jocuri, cântece, dans, realizarea de felicitări în tehnica quilling, drumeţii, vânătoarea de comori, tir cu arcul, volei, s.a.) pentru a atrage şi mai mult micii creştini alături de biserică. "În fiecare zi a avut loc rugăciunea de dimineaţă şi cea de seară în paraclisul «Sfânta Parascheva» al parohiei noastre. O parte din activităţile taberei s-au derulat la şcoala din sat, spaţiile necesare fiind puse la dispoziţie prin purtarea de grijă a domnului Daniel Creţu, primarul comunei Sculeni. În ultima seară, copiii au prezentat părinţilor lor rodul activităţilor desfăşurate de copii pe parcursul unei săptămâni", a spus pr. paroh Adrian Miron. Sâmbătă, 20 iulie 2013, beneficiarii taberei, alături de părinţii lor, au participat la Sfânta Liturghie în cadrul căreia au primit Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. În continuarea slujbei, a avut loc festivitatea de premiere a copiilor. Programul s-a încheiat cu un foc de tabără şi cu rostirea rugăciunilor de seară. Tabăra organizată în parohia Stânca-Roznovanu a dorit să-i apropie mai mult pe copii de sfânta biserică, de rugăciune şi de valorile Ortodoxiei. "Tabăra din pridvorul satului" a arătat încă odată faptul că Biserica noastră oferă posibilitatea copiilor ce provin din familii sărace să se bucure de jocurile copilăriei și de entuziasmul atmosferei de tabără. Amintim că parohia Stânca-Roznovanu este una misionară. În prezent, se derulează lucrări de construcţie la noua biserică parohială.