Tabără pentru copiii Centrului educaţional din Bârlad

Episcopia Huşilor

Tabără pentru copiii Centrului educaţional din Bârlad

În perioada 8-12 iulie 2013, un grup de copii institutori de la Centrul educaţional "Cetatea Sfântului Voievod Ştefan cel Mare" din Bârlad au participat la o tabără socială la Maliuc, în Delta Dunării.

Tabăra a fost organizată de Fundaţia "Sfântul Sava" din Buzău, al cărui preşedinte este pr. Mihail Milea. Transportul copiilor şi însoţitorilor a fost suportat de Episcopia Huşilor, iar masa şi cazarea au fost oferite de Fundaţia "Sfântul Sava". Pe timpul taberei, copiii au participat la Sfânta Liturghie oficiată de pe. Petru Giuşcă, de pr. Dănuţ Duca Doltu şi de pr. Gheorghe Simionescu. În fiecare zi s-au citit rugăciunile de dimineaţă şi seară, s-a organizat o excursie cu bărcile pe canalele din Deltă, s-a jucat tenis de masă, fotbal, s-a pescuit, s-au vizionat filme, etc. De asemenea, s-a vizitat Muzeul Deltei, Acvariul din Tulcea, precum şi câteva mănăstiri din Dobrogea. Părintele Petru Silviu Giuşcă, parohul parohiei „Învierea Domnului“ şi „Sfânta Ecaterina“ din Bârlad mulţumeşte în numele copiilor părintelui Mihail Milea şi voluntarilor voluntarilor care au făcut ca ei "să rămână cu amintiri frumoase, de neuitat, din acest colţ mirific al tarii noastre".