Taina zidirii bisericii din Moțca
Biserica pe care o vedeți, pe partea stângă, cum intrați în Moțca, venind dinspre Pașcani, datează din 1987. A fost visul localnicilor să aibă un lăcaș de închinăciune spațios. S-au hotărât să pună mână de la mână ca să ridice o biserică mai mare Sfântului Nicolae. Cea în care se rugaseră până atunci, din lemn, ieșise cu răni adânci din cel de-al Doilea Război Mondial. Cum au reușit, e taina lor, din care ne-a destăinuit câte ceva părintele paroh.
În anii â80 ai secolului trecut, parohia Moțca nu avea decât o bisericuță veche din lemn, construită în 1776 și închinată Sfântului Ierarh Nicolae, într-o stare avansată de degradare. În 1987, parohul de atunci de la Moțca, pr. Ioan Chirica, la dorința enoriașilor, a hotărât să ridice biserică nouă. Era în timpul regimului comunist, când autoritățile nu eliberau autorizații de construcție pentru biserici.
Părintele era conștient că e posibil ca demersurile să-i fie respinse din start. „Și ce s-au gândit sătenii și părintele Ioan Chirica, Dumnezeu să-l ierte: au turnat temelia bisericii noi pe dinafară și au cuprins biserica de lemn înăuntru. Autorizația pe care o obținuseră era pentru reconstrucția vechii biserici. A pus părintele Chirica și un gard în afară, să nu se vadă că se ridică biserică nouă. Vă dați seama, în vremurile acelea, ce curaj a avut părintele, i s-a dus vestea în lume...“, povestește preotul Aurel Iacob, actualul paroh de la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae“ - Moțca, județul Iași.
Localnicii din Moțca, meseriași pricepuți în construcții, recunoscuți în țară și în afară, cu brațele lor și din puținul lor, au înălțat biserica, prin muncă voluntară.
Două biserici într-una, timp de doi ani
Părintele Chirica s-a dus la Domnul când biserica era ridicată până la nivelul centurii. În locul lui a venit un preot la fel de curajos care trebuia să continue lucrările și să împlinească visul enoriașilor. Timp de doi ani, din â87 până în â89, sfintele slujbe nu au încetat a se săvârși în inima, de lemn, a bisericii care lua proporții la exterior. Abia după aceea biserica din lemn s-a dărâmat, slujbele continuând să se săvârșească din acest moment în biserica nouă, în construcție.
Greutăți au tot fost pe tot parcursul construcției. Au fost probleme și cu solul, din cauza urmelor „craterelor“ din timpul războiului, rămase în biserica veche, care au afectat biserica nouă ce înclina acum să se despice în două.
„Mi-aduc aminte ca azi, domnul inginer care era atunci la Mitropolie, Ilie Lazăr, m-a ajutat să fac un deviz pentru subzidire. Am săpat roată împrejurul temeliei și am turnat o grindă. Jumătate de an a durat, iar acum stabilitatea bisericii este foarte bună“, spune mulțumit părintele Aurel Iacob.
Vestea că, în acele vremuri, la Moțca a ieșit ca din pământ o biserică nouă a ajuns și la urechile patriarhului de atunci, Teoctist, și, în septembrie 1989, Preafericirea Sa a venit să vadă cum se zidea o biserică în Moldova, în timp ce în Capitală alte zeci erau dărâmate sau translate. „S-a bucurat enorm văzând că se zidește o biserică. A vizitat șantierul și s-a interesat cum merge. Apoi m-a chemat separat și m-a întrebat: «Părinte, spune-mi ce probleme ai, cum să facem ca să vă ajutăm». I-am răspuns atunci la întrebare: «Preafericirea Voastră, nu mai avem bani». Nu mai aveam deloc bani, sponsori nu se găseau în vremea aia. La o lună de zile, Preafericitul mi-a trimis 300 mii de lei. Erau bani atunci. A fost mâna lui Dumnezeu, am văzut cu ochii mei cum te ajută Dumnezeu când se termină resursele omenești“, afirmă cu încredere părintele paroh.
Cu banii primiți, lucrările au continuat în următorii ani cu acoperirea sfântului lăcaș, finisajele la exterior și pictura, executată în frescă.
Bucuria cea mare a sfințirii s-a împlinit pe 26 octombrie 1997. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a sfințit noua biserică de la Moțca. „M-a întrebat atunci, Înalt Preasfințitul, zâmbind: «cum e, părinte, e reconstrucție?». Așa scria în autorizație. Și i-am zis: «Înalt Preasfinția Voastră, e temelie nou㻓, își amintește pr. Iacob.
Între timp s-a ridicat și turnul clopotniță, casa parohială, precum și o casă socială, dotată cu toate utilitățile. La etajul celei din urmă construcții amintite se dorește amenajarea unei biblioteci, a unui muzeu, a unei săli de mese și a unui spațiu dedicat activității cu tinerii parohiei. „M-au ajutat fiii parohiei, foarte mult m-au sprijinit. În toți acești ani, cât a durat construcția, 50-60 de oameni făceau zilnic muncă voluntară în șantierul bisericii“, ține să accentueze părintele paroh, care adaugă că „Preasfințitul Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, ne-a vizitat de multe ori șantierul, încercând să ne ofere idei și soluții în momentele de cumpănă“.
„Nu pot să spun că sunt două etnii, pentru că nu există o separație“
Comunitatea de romi din Moțca este prezentă în viața Bisericii. Vin în număr mare la sfintele slujbe, au un comportament respectuos față de preot, se spovedesc și se împărtășesc cu regularitate și contribuie atunci când biserica are nevoie de ajutor. „Nu pot să spun că sunt două etnii, pentru că nu există o separație. Când stau, duminica, în biserică, la sfânta slujbă, toți sunt una. În plus, romii de la Moțca sunt harnici, nu fură sau tâlhăresc. Muncesc și sunt liniștiți. De când sunt în parohie nu am avut probleme cu nici unul dintre ei“, declară părintele.
În cei nouă ani cât a predat religia la școala din Moțca, părintele și-a apropiat mult copiii, care participă acum în număr mare la slujbele bisericii. În duminici, până la 50 de copii se împărtășesc cu Sfintele Taine. „În posturi, după tradiția de la Moțca, în vinerea după prima săptămână de post, toți copiii din parohie, de la cel mic până la cel mare, vin la spovedit. Atunci am și o cateheză pregătită pentru ei. Ziua următoare este zi de împărtășit“, adaugă pr. Iacob, care zilnic stă de vorbă cu oamenii, în curtea bisericii, pe stradă, în casele lor, oriunde află că au nevoie de ajutor spiritual.
„Oamenii de aici apelează în primul rând la preot. Au credința și încrederea că mai mult decât oricine preotul îi poate ajuta“, mărturisește preotul Iacob. „În â89, când i-am cunoscut, erau însă mai optimiști, mai plini de viață. Acum oamenii sunt mai stresați, îmi spun deseori că nu li se mai ajunge. Când am venit eu aici 800 de oameni (parohia cuprinde aprox. 700 de familii) făceau naveta la Pașcani, la serviciu. Acum nu mai au unde să lucreze. Cei mai mulți pleacă, chiar după ce termină clasa a VIII-a, în străinătate. Puțini ajung la liceu. Ajung meseriași, asta fac, din tată în fiu“, povestește parohul de la Moțca.
Pentru că știu ce înseamnă să clădești o biserică, enoriașii sprijină acum, la rândul lor, lucrările de zidire de sfinte lăcașuri din alte parohii și acolo unde nu pot contribui cu un bănuț se oferă cu mâna de lucru. (Nicoleta Olaru)