Tarom introduce rute noi cu destinaţia Chişinău
Începând din a doua jumătate a lunii mai, compania Tarom va introduce noi rute cu destinaţia Chişinău, ca urmare a liberalizării spaţiului aerian dintre Republica Moldova şi România. Astfel, din data de 14 mai 2012, Tarom va introduce noi frecvenţe pe destinaţia Chişinău, după următorul program de zbor: în zilele de luni, marţi, miercuri, joi şi vineri aeronava RO 203, cu plecare din Bucureşti la ora 14:45 şi sosire în capitala Republicii Moldova la ora 16:00, şi aeronava RO 204, cu decolare de la Chişinău la ora 16:30 şi sosire la Bucureşti la ora 17:45.