Temperaturile revin la normalul acestei perioade
Prognoza Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), valabilă pentru intervalul 20 ianuarie - 2 februarie 2014, anunță că regimul termic va fi, în mare parte, normal pentru această perioadă a anului.
Banat. Până în 27 ianuarie temperaturile vor marca o scădere treptată, mai accentuată în primele trei zile ale intervalului de prognoză, astfel încât maximele diurne ajung, în medie, de la valori de 14 grade Celsius în prima zi și până la două grade, pe 26-27 ianuarie. În ceea ce privește evoluția minimelor nocturne, acestea vor scădea de la 6-7 grade, la începutul intervalului, până la valori medii de -4 grade la sfârșitul primei săptămâni de prognoză. În a doua săptămână, regimul termic va marca o creștere treptată, spre medii de 3-4 grade ale valorilor maxime diurne și între -3 și -2 grade ale minimelor nocturne, în perioada 29 ianuarie - 2 februarie. Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în primele zile ale intervalului, când va ploua temporar și, din nou, după data de 24 ianuarie, când vor fi mai ales ploi, dar trecător și lapovițe sau ninsori slabe cantitativ.
Crișana. În prima săptămână, valorile termice maxime vor fi în scădere, de la medii de 13 grade, până la aproximativ un grad la sfârșitul primei săptămâni de prognoză, când regimul termic va fi apropiat de cel normal pentru ultima decadă a lunii ianuarie. La începutul celei de-a doua săptămâni, temperaturile vor crește ușor, spre medii de 2-4 grade în intervalul 28 ianuarie - 2 februarie. Minimele nocturne se vor menține pozitive la începutul intervalului, dar începând din 23 ianuarie vor coborî sub limita de îngheț, devenind negative, cu valori medii de -5 grade în jurul datei de 27 ianuarie și de -3 grade la începutul lunii februarie. Va ploua, în general slab cantitativ, în primele zile ale perioadei de prognoză și, din nou, în jurul datei de 25 ianuarie, când precipitațiile vor fi mixte.
Transilvania. Până duminică 26 ianuarie, temperaturile maxime vor scădea cu aproximativ 10 grade Celsius, ajungând la valori medii de -1 grad Celsius în jurul datei menționate. În următoarele zile va avea loc o ușoară încălzire, astfel încât între 29 ianuarie și 2 februarie, media maximelor diurne va atinge un grad Celsius, apropiată de norma climatologică a perioadei. Media temperaturilor minime va deveni negativă după primele trei zile, iar cel mai frig va fi în intervalul 26 - 28 ianuarie, când se vor înregistra medii termice nocturne de -9,-8 grade Celsius. Probabilitatea de precipitații va fi mai ridicată între 20 și 23 ianuarie, când va ploua slab cantitativ și, ulterior, după data de 25 ianuarie, când vor fi precipitații slabe mixte.
Maramureș. La începutul intervalului de prognoză, vremea va fi deosebit de caldă pentru această perioadă a anului, cu medii ale maximelor diurne de 9-10 grade și ale minimelor nocturne de 3-4 grade. Începând de miercuri, va avea loc o răcire accentuată, astfel încât între 24 și 27 ianuarie se vor consemna medii ale temperaturilor maxime de -1 și zero grade, în timp ce minimele termice vor coborî, în medie, spre -7 grade Celsius. După 28 ianuarie se estimează o tendință de ușoară încălzire, care va determina în ultimele zile ale perioadei de prognoză, valori medii de până la două grade ale temperaturilor maxime și de aproximativ -4 grade ale celor minime. Precipitații slabe cantitativ și predominant sub formă de ploaie vor fi prezente în primele zile ale intervalului și, trecător, în jurul datei de 25 ianuarie.
Moldova. În prima săptămână, media valorilor maxime va scădea de la două la -8 grade Celsius, iar în a doua săptămână va crește spre aproximativ un grad, în ultimele zile ale intervalului. Evoluția temperaturilor nocturne va fi asemănătoare, în scădere de la unu la -11 grade Celsius în prima săptămână, apoi în creștere spre -4 grade la sfârșitul perioadei de prognoză. Probabilitatea de precipitații, mai ales lapovițe și ninsori, în general slabe cantitativ, va fi mai mare în primele zile ale prognozei, precum și în intervalul 24-27 ianuarie.
Dobrogea. Vremea se va răci în prima săptămână a intervalului de prognoză, când media temperaturilor maxime va scădea treptat de la 10-11 grade până la minus două grade, între 25 și 27 ianuarie. În același interval minimele nocturne vor coborî, în medie, de la 5 la -6 grade Celsius. După data de 28 ianuarie, un proces de încălzire va determina, în ultimele zile ale prognozei, medii ale maximelor diurne de 4-5 grade și ale minimelor nocturne de aproximativ -1 grad, vremea devenind normală din punct de vedere termic pentru începutul lunii februarie. Vor fi precipitații, slabe cantitativ, sub formă de ploaie în primele zile, dar și lapovițe sau ninsori, temporar, după 25 ianuarie.
Muntenia. Până în jurul datei de 26-27 ianuarie vremea se va răci de la o zi la alta, astfel încât maximele termice vor scădea de la o medie de 8-9 grade în primele zile între -1 și zero grade la sfârșitul primei săptămâni de prognoză. În același interval, minimele nocturne vor scădea de la 4 la -6 grade, în medie. În a doua săptămână vremea se va încălzi, maximele diurne atingând în medie, după 29 ianuarie, 3-4 grade Celsius, iar minimele nocturne aproximativ -3 grade Celsius. Va ploua slab pe 22-23 ianuarie, iar între 24 și 27 ianuarie, temporar, vor fi precipitații mixte, în general slabe cantitativ.
Oltenia. În primele trei zile ale intervalului, vremea va fi cu mult mai caldă decât în mod normal la această dată, apoi temperaturile vor scădea cu aproximativ 8 grade până în jurul datei de 27 ianuarie, când se vor atinge valori medii de aproximativ un grad Celsius la valorile maxime diurne și -6 grade la cele minime nocturne. În următoarele zile, vremea se va încălzi ușor, iar ultimele zile ale perioadei de prognoză vor fi caracterizate de un regim termic apropiat de cel normal în această perioadă a anului, cu medii ale temperaturilor maxime cuprinse între două și 3 grade și ale celor minime între -4 și -3 grade. Va ploua temporar în primele zile ale prognozei, iar în jurul datei de 26-27 ianuarie crește probabilitatea pentru lapovițe sau ninsori, slabe cantitativ.
La munte. Până la sfârșitul primei săptămâni temperaturile maxime vor scădea treptat, de la medii de 4-5 grade la început spre -5 grade în jurul datei de 26, 27 ianuarie, când minimele nocturne vor coborî spre valori medii de -11 grade, față de 0 sau 1 grad la începutul intervalului. În a doua săptămână va avea loc o creștere a regimului termic, astfel încât, în ultimele zile, se vor atinge maxime diurne de -2 grade și minime nocturne de -8 grade Celsius, în medie, vremea devenind normală termic pentru început de februarie. Trecător vor fi precipitații, mixte la început, apoi predominant sub formă de ninsoare, cu o probabilitate mai mare pe 21 - 22 ianuarie, dar și în intervalul 24 - 27 ianuarie.
Prognoza ANM este valabilă pentru perioada 20 ianuarie - 2 februarie 2014 și are la bază datele provenite de la Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) din Reading, Anglia.