„Teologia misionară are menirea de a ţine aprinsă candela credinţei în contextul ideologiilor veacului”
Teologia misionară ortodoxă şi ecumenismul este considerată disciplina teologică ce expune în mod sistematic învăţătura creştin-ortodoxă în cadrul activităţii misionare a Bisericii, precizând, îndrumând şi apărând învăţăturile dogmatice, liturgice şi canonice. Altfel spus, disciplina Misiologie şi ecumenism întăreşte convingerile credinţei noastre şi promovează un dialog apologetico-ecumenic pentru o mai bună înţelegere a Ortodoxiei de către creştini şi necreştini. Deşi este o disciplină relativ nouă în cadrul studiilor teologice, ea îşi are începutul încă din perioada apostolică. Despre tainele acestei materii teologice ne va vorbi, în cele ce urmează, pr. prof. univ. dr. Gheorghe Petraru, titularul disciplinei în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi şi prodecan al aceleiaşi instituţii de învăţământ superior.
Care sunt cele patru ramuri de cercetare ale teologiei şi în care dintre acestea se încadrează disciplina Teologie misionară şi ecumenism?
Cele patru domenii de cercetare cuprind teologia biblică, teologia istorică, teologia practică şi teologia sistematică. Misiologia se înscrie în partea sistematică a teologiei pentru că este un dialog şi o ofensivă a Bisericii, în sensul bun al cuvântului, pentru a readuce lumea la ceea ce doreşte Dumnezeu. Teologia misionară include o dimensiune subversivă a teologiei, în sensul de dinamizare: nu primim numai nişte cunoştinţe, ci trebuie făcute vii prin discursul teologico-misionar şi prin experienţa duhovnicească. În disciplina aceasta trebuie să ne gândim la omul viu, la misionarul teolog şi la mărturisitorul creştin, care se situează ontologic şi existenţial în faţa lui Hristos. Este un obiect de studiu care are legătură cu toate celelalte discipline teologice deoarece prezintă Revelaţia lui Dumnezeu în istorie şi răspunsul omului la aceasta. Teologia misionară cuprinde dimensiunea evanghelizării, a mărturiei, a experienţei duhovniceşti şi sacramentale. În ceea ce mă priveşte, încerc să fac o teologie misionară legată de Sfânta Scriptură, dar şi de gândire pentru că misiunea poate fi interpretată ca o teologie în context. De aceea, un teolog misionar de astăzi trebuie să cunoască cultura şi ideile timpului.
„Teologia misionară trebuie transmisă cu entuziasm“
De ce aţi ales să predaţi acest obiect şi cum l-aţi descrie în cea mai simplă definiţie?
Eu am făcut studiile de doctorat în Teologie dogmatică, dar un profesor mi-a spus, mai în glumă, mai în serios, că după părintele Stăniloae nu se va mai putea scrie Dogmatică o sută de ani. Dar în umbra părintelui Stăniloae se pot dezvolta multe ştiinţe teologice, pentru că el a avut şi interpretări biblice, apologetice, liturgice şi spirituale. Am ales această disciplină pentru că mi s-a părut mai extensibilă în interpretarea ei, ca o bună ancorare în istoria şi geografia teologiei creştine. Testamentul părintelui profesor David a fost să fac o teologie misionară a iubirii şi a culturii, dar profund ancorată biblic în hermeneutica patristică şi în contextul culturii contemporane. Noi trebuie să dezvoltăm o teologie în comparaţie cu filosofia religioasă a vremii, o antropologie teologică cu deschideri spre misiologia religioasă şi o eclesiologie ortodoxă deschisă spre sociologie, pentru că aceste ştiinţe s-au dezvoltat mult, iar teologia este invitată să ofere răspunsuri. Disciplina cuprinde şi ecumenismul, care este o mişcare ce trebuie inclusă neapărat în istoria misiunilor, o idee a secolului al XIX-lea ce vine din zona anglicană.
Care este istoricul apariţiei acestei discipline teologice?
Disciplina apare în contextul evanghelizării popoarelor şi culturilor în secolul al XVI-lea, dar se dezvoltă mai ales în secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea. În România, disciplina are o vechime de aproximativ o sută de ani, iar primul misiolog poate fi considerat profesorul Vasile Ispir, care a predat Îndrumări misionare la Bucureşti, disciplină care a fost limitată în contextul totalitar comunist la Sectologie. Profesorul Vasile Ispir s-a inspirat din manualele de Teologie misionară din Occident, a susţinut multe conferinţe despre misiune în perioada interbelică, marcând un început al deschiderii Bisericii noastre spre celelalte confesiuni. Părintele profesor a fost ministru secretar de stat la culte şi avea drept ideal ca Biserica Ortodoxă să facă o misiune mondială.
„Discursul misionar trebuie făcut cu un logos specific timpului nostru“
Cum trebuie transmisă disciplina Teologie misionară şi ecumenism pentru a nu rămâne doar la nivelul raţiunii?
Această disciplină trebuie transmisă cu entuziasm. Teologul Jaroslav Pelikan vorbea despre trei coordonate ale discursului teologico-misionar: ethos, logos şi pathos. Noi avem acest ethos al ortodoxiei româneşti în simfonia ortodoxiei ecumenice, iar discursul misionar trebuie făcut cu un logos specific timpului nostru, care să aibă capacitatea de a penetra conştiinţa auditoriului. Acest logos care urmează să convingă trebuie unit cu pathosul sau entuziasmul, oferind specificul discursului teologic, care este comuniune cu Dumnezeu.
De ce trebuie să studieze un viitor preot acest obiect?
În cadrul acestui obiect, studentul îşi dinamizează cunoştinţele biblice şi liturgice, fiind ajutat să redescopere dimensiunea sacramentală a vieţii creştine, pentru că un bun creştin este cel care trăieşte în harul lui Hristos primit prin Sfintele Taine. Preotul este semnul iubirii lui Dumnezeu, iar credinciosul este invitat să înţeleagă faptul că prin preot vorbeşte Însuşi Hristos. Misionarul, teologul şi creştinul trebuie să vină cu discursul iubirii, al globalizării iubirii dumnezeieşti pentru toate popoarele. Aşadar, Teologia misionară are menirea de a ţine mereu aprinsă candela credinţei în contextul ideologiilor veacului.
Ce pot înţelege creştinii de rând din disciplina Teologie misionară şi ecumenism?
Creştinii simpli sunt cei care participă la viaţa Bisericii şi formează nucleul parohiei. De aceea, dimensiunea misionară este o constantă a vieţii creştine întrucât Biserica este misionară prin însăşi natura sa, în perspectiva Sfintei Tradiţii. Preotul, teologul şi creştinul simplu trebuie să aibă aceeaşi conştiinţă misionară, aceeaşi deschidere mesianică ce trebuie păstrată vie şi lucrătoare prin iubire.
***
Pr. prof. univ. dr. Gheorghe Petraru este doctor în teologie în urma susţinerii tezei cu titlul Ortodoxie şi prozelitism, în cadrul Facultăţii de Teologie a Universităţii din Bucureşti, iar în anul 1991 devine lector în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, la disciplina Teologie misionară şi ecumenism. În anul 2007 a susţinut cursuri în cadrul programului Socrates-Erasmus la Facultatea de Teologie şi Drept canonic a Universităţii Catolice din Louvain, Belgia, iar dintre funcţiile administrative şi onorifice ocupate, amintim pe cea de coordonator internaţional al celei de a XI-a conferinţe a Asociaţiei Europene pentru Studiul Ştiinţei şi Teologiei (ESSSAT) (Iaşi, 5-10 aprilie 2006), dar şi pe cea de vicepreşedinte al Central and Eastern European Association for Mission Studies (CEEAMS), ocupată din 2008 până în prezent. Printre ultimele volume ale părintelui profesor se numără Teologie fundamentală şi misionară. Ecumenism (2006), Secte neoprotestante şi noi mişcări religioase în România (2006), sau „Mergând, învăţaţi toate popoarele... O istorie a misiunii creştine“ (2012).
