Tot mai mulţi consumatori, păcăliţi de falşi angajaţi ai E.ON

Social

Tot mai mulţi consumatori, păcăliţi de falşi angajaţi ai E.ON

E.ON Moldova Distribuţie atrage atenţia consumatorilor de energie să se protejeze de persoane care se recomandă drept angajaţi ai companiei de gaz şi electricitate. Reprezentanţii E.ON fac acest apel după ce, în ultima perioadă, s-au constat mai multe cazuri în care falşi angajaţi ai instituţiei, sub pretextul verificării contoarelor de energie electrică, au pătruns în locuinţele unor consumatori şi au sustras bunuri sau bani. "Angajaţii E.ON Moldova Distribuţie pot fi identificaţi prin echipamentul inscripţionat E.ON şi prin legitimaţia de serviciu. Personalul prestatorilor de servicii poate fi identificat şi prin împuternicirea din partea companiei noastre pentru a efectua operaţiunile de înlocuire sau citire a contoarelor de energie", se arată într-un comunicat de presă al companiei. Reprezentanţii E.ON roagă consumatorii să permită accesul personalului specializat să efectueze aceste operaţiuni doar în baza legitimaţiei de serviciu şi a împuternicirii din partea E.ON Moldova Distribuţie, în cazul prestatorilor de servicii, respectiv a legitimaţiei de serviciu, în cazul angajaţilor E.ON Moldova Distribuţie. De asemenea, E.ON subliniază faptul că angajaţii societăţii sau prestatorii de servicii mandataţi de companie nu au dreptul să încaseze bani la domiciliul clienţilor.

Pagină realizată de Bogdan Cronţ