Catherine Simon, Le Monde: „Din micuța Republică Moldovenească, fostă părticică a imperiului sovietic și soră siameză a provinciei românești cu același nume, nu cunoaștem în Franța decât puține scrieri. Violentul poem Km 7 al dramaturgei Nicoleta Esinencu a fost publicat anul trecut în antologia colectivă Odesa transfer. Cronici de la Marea Neagră (Noir sur Blanc). Câteva romane în limba română au fost traduse în franceză: Sunt o babă comunistă, de Dan Lungu, Chewing-gum, de Lucian Teodorovici sau Pas question de Dracula, de Florin Lăzărescu. Însă acești trei autori sunt din Iași, sunt „români din România”.

Savatie Baștovoi este născut în Chișinău, capitala Moldovei. Iepurii nu mor este așadar primul roman moldovenesc publicat în limba franceză – primul după independența (1991) acestei țări dezmoștenite. Acolo găsim iepuri, desigur, dar și multe păduri și bunul Lenin. Personajul principal este un ștrengar de la țară, un școlar al anilor 1980, perioadă în care soldații amabili ai Armatei roșii „se înfrățesc cu oamenii simpli din Afganistan”, care le povestesc „ prin semne” despre inumana „cruzime a capitalismului”, acest „corb negru” care visează să sfâșie „porumbelul păcii”.

Născut în 1976, Savatie Baștovoi a cunoscut acea perioadă. Tatăl său, profesor de filosofie, i-a insuflat – nu fără succes, într-o primă fază – propriile convingeri ale ateismului științific. Însă viitorul scriitor, care și-a făcut o parte din studii la Iași și o parte în Timișoara, în România lui Ceaușescu, a citit probabil pe Cioran și cu siguranță pe Ionesco. Maniera sa de a restitui propaganda stalinistă, repetată cu insistență atât în școlile moldovenești, cât și în cele românești, nu este deloc dogmatică: ea reliefează mai degrabă poezia absurdului. Titlul romanului este de asemenea extras din unul dintre dialogurile grotești și extravagante, purtate între pădurarul Makarici și o figură imaginară a lui Vladimir Ilici (Lenin), cele două personaje certându-se vehement cu privire la tema iepurilor și a presupusei lor naturi eterne. Sunt certuri la nesfârșit în această carte. De cele mai multe ori, împotriva propriei conștiințe.

Sașa, personajul principal al povestirii, este un elev nefericit: prin eforturile sale neîndemânatice (și zadarnice) de a „face bine” la școală, se evidențiază brutalitatea și nepăsarea aspră cu privire la copii de care dau dovadă profesorii de atunci, teribili supraveghetori sadici care băteau foarte ușor. Baștovoi însuși a suferit din pricina arbitrariului adulților când era licean: la cererea unui cadru didactic, tânărul Ștefan (care va lua mai târziu prenumele de Savatie) a fost internat într-un spital psihiatric. El a extras din acea experiență o culegere de poezii Un diazepam pentru Dumnezeu (netradusă), a cărei publicare îi va aduce un început de faimă. Tânărul personaj al romanului său abia știe să scrie.

Închis în sărăcia limbii sale, Sașa nu își găsește liniștea decât în pădure. El își imaginează că Dumnezeu a tăiat acolo, pe ascuns, o scară secretă pentru a o înălța la cer. Însă reveriile sale se opresc brusc. Roman sumbru, „Iepurii nu mor” este dedicat „copiilor sovietici care au crescut mari”. Cu toate acestea, romanul răspîndește o lumină puternică: strălucirea unei scriituri forbidabil întocmite și pline de finețe. Așa sunt și pasajele scurte, care vin să se incrusteze, ca niște enigme, în povestea principală: o fetiță și tatăl ei merg pe câmp prin ochii lor admirăm „un orizont larg de flori galbene și portocalii, ale căror petale coborau până la pământ, dulci ca niște bomboane”. Devenit preot în 2002, Savatie Baștovoi trăiește în mănăstire; conduce o editură și predă iconografia la Seminarul teologic din Chișinău.”

„Iepurii nu mor” a apărut la editura Jaquelin Chambon (Actes Sud) în traducerea Laurei Hinckel.