Traficul aerian din România nu va fi afectat

Social

Traficul aerian din România nu va fi afectat

Cenuşa sau praful emanate în urma erupţiei vulcanului islandez Grimsvoetn nu vor ajunge în România în următoarele 48 de ore, a declarat, ieri, Bogdan Donciu, director general al ROMATSA. "Din calculele noastre de până acum, deasupra României nu va ajunge cenuşa vulcanică, ci doar praf vulcanic, care nu afectează avioanele. Oricum, erupţia vulcanului actual nu are acelaşi grad de întindere ca cea a vulcanului Eyjafjallajokull şi suntem ajutaţi şi de vânt, care nu bate foarte tare", a spus Bogdan Donciu.