„Tranziţia spre libertate” – Prima bursă a locurilor de muncă pentru deţinuţi
Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, în parteneriat cu Penitenciarul Târgu Mureş a organizat Bursa locurilor de muncă în cadrul proiectului „Tranziţia spre libertate prin Centre Regionale de Incluziune Socială” POSDRU/96/6.2/52980, care s-a desfăşurat în incinta Penitenciarului Târgu-Mureş în data de 9 decembrie.
Este un eveniment deosebit de important, dat fiind faptul că este prima bursă a locurilor de muncă pentru persoanele private de libertate din cadrul penitenciarului din Târgu-Mureş, având rolul de a pregăti societatea în vederea unei bune reintegrări pe piaţa muncii a deţinuţilor. Prin această iniţiativă se doreşte sensibilizarea potenţialilor angajatori şi a comunităţii referitor la situaţia persoanelor condamnate sau care au executat pedepse privative de libertate.
La această ediţie inedită a bursei a locurilor de muncă în cadrul unui penitenciar, au fost prezenţi 10 angajatori din judeţul Mureş, din domenii diverse de activitate. Au participat de asemenea reprezentanţi ai AJOFM Mureş, reprezentanţi mass-media şi 50 de persoane private de libertate interesate de oportunităţile de muncă existente la ora actuală.
Cu această ocazie au fost prezentate avantajele economice şi financiare legate de angajarea în muncă a persoanelor condamnate, identificarea unor posibilităţi de angajare după liberarea din penitenciar, precum şi o poveste de succes, ca model de reuşită. Acest eveniment este unic, deoarece este prima bursă a locurilor de muncă organizată în Penitenciarul Târgu-Mureş cu ajutorul Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia.
Mai mult decât în alte locuri, în astfel de instituţii, apropierea de Dumnezeu este mai puternică, iar nevoia de spiritualitate este mai acut resimţită, tocmai de aceea implicarea Bisericii în ajutorarea persoanelor încarcerate este o normalitate.
sursa: radioreîntregirea.ro