Trei ierarhi vor sluji vineri Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din Suceava

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

Trei ierarhi vor sluji vineri Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din Suceava

Pelerini din toată ţara sunt aşteptaţi şi anul acesta să participe la hramul Catedralei arhiepiscopale din Suceava, care adăposteşte moaştele Sfântului Ioan cel Nou. Programul liturgic dedicat acestei duble sărbători, Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul şi Aducerea moaştelor Sfântului Ioan cel Nou, va începe mâine dimineaţă şi se va încheia vineri, cu procesiunea cu racla Sfântului, pe străzile din Suceava.

Manifestările religioase în cinstea Sfântului Ioan cel Nou vor începe mâine dimineaţă la ora 5:30, când sfintele moaşte vor fi scoase din Catedrala arhiepiscopală de un sobor de preoţi pentru a fi aşezate într-un baldachin din curtea sfântului lăcaş. Vor urma citirea Acatistului Sfântului Ioan cel Nou în Catedrala arhiepiscopală, slujba Ceasurilor şi Sfânta Liturghie. Mâine seară de la ora 18:00, pe o scenă amenajată în curtea Catedralei arhiepiscopale din Suceava, Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va săvârşi slujba Privegherii în cinstea Sfântului Ioan Botezătorul şi Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Vineri, 24 iunie, de la ora 6:00 se vor oficia Taina Sfântului Maslu şi Agheazma mică, care vor fi urmate de slujba Acatistului Sfântului Ioan Botezătorul şi Acatistului Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava.

Pelerinaj prin dreptul bisericilor sucevene

La ora 9:00, Sfânta Liturghie va fi săvârşită de IPS Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, şi IPS Pimen. După Sfânta Liturghie urmează pelerinajul cu moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava pe următorul traseu: Catedrala arhiepiscopală din Suceava - Biserica "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" - Mirăuţi - Biserica "Sfântul Dumitru" - Biserica "Sfântul Ierarh Nicolae" - Catedrala "Naşterea Domnului" - Biserica "Naşterea Maicii Domnului" - Catedrala arhiepiscopală din Suceava.

"Cea mai veche dintre zilele de cinstire a slăvitului Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava este 24 iunie. Această sărbătoare este amintită încă de la mutarea sfintelor moaşte din Biserica Mirăuţilor la anul 1589 în Mănăstirea "Sfântul Ioan" (ctitoria lui Bogdan al III-lea şi Ştefăniţă-Vodă). Mucenicul lui Hristos, Ioan, este puternic mijlocitor la Dumnezeu şi ajutător al celor ce aleargă la sprijinul său. Atât în trecut, cât şi astăzi se petrec nenumărate minuni, astfel încât evlavia credincioşilor faţă de Sfântul Ioan cel Nou nu are margini. Mii de credincioşi din Suceava şi din alte colţuri ale ţării sunt aşteptaţi să participe la hramul tradiţional al Catedralei "Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava"", a declarat pr. Dragoş Buta, consilier cultural al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.