Trei zile de curs pentru asistenţii sociali din Eparhia Iaşilor
Biroul de Asistenţă Socială şi Medicală „Diaconia“ al Arhiepiscopiei Iaşilor a organizat, timp de trei zile, la Iaşi, un curs de echipă pentru asistenţii sociali care lucrează în Centrul eparhial Iaşi şi în protopopiatele din cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor. Întâlnirea face parte dintr-un plan strategic de dezvoltare a serviciilor sociale la nivelul Eparhiei Iaşilor.
În perioada 26-28 martie a avut loc, la Casa de Oaspeţi „Sfântul Nicolae“ a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, o întâlnire de lucru a asistenţilor sociali din protopopiatele Eparhiei Iaşilor şi de la Biroul de Asistenţă Socială şi Medicală „Diaconia“ al Arhiepiscopiei Iaşilor. Cursul a fost predat de psihologul Roxana Stoica din Bucureşti, în vederea dezvoltării abilităţilor de a lucra în echipă. Activitatea s-a derulat în cadrul planului strategic de dezvoltare a serviciilor sociale în Eparhia Iaşilor, implementat cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Întâlnirea a avut ca principal obiectiv dezvoltarea capacităţilor de a lucra împreună, dat fiind faptul că asistenţii sociali lucrează în protopopiate aflate în locaţii diferite, iar Biroul de Asistenţă Socială şi Medicală „Diaconia“ se află în Iaşi. „Cele trei zile au fost foarte fructuoase în perspectiva declanşării unei schimbări de atitudine şi a valorificării activităţii de asistenţă socială desfăşurată în Arhiepiscopia Iaşilor. Cei 14 participanţi s-au implicat foarte mult în fiecare zi a cursului, dobândind învăţăminte pe care doresc să le utilizeze la locul de muncă. Cursul a fost un început bun, pentru că dezvoltarea activităţii ca echipă a celor 14 participanţi se va realiza în fiecare zi de muncă. Serviciile sociale la nivelul Arhiepiscopiei Iaşilor sunt dezvoltate, multe dintre ele fiind acreditate. Activitatea acestor servicii se derulează la un nivel ridicat, lucrul acesta reieşind şi din evaluarea de anul trecut la nivelul Eparhiei Iaşilor. Ceea ce-şi propune planul strategic este ca Arhiepiscopia Iaşilor să ofere servicii sociale la un nivel de calitate mai ridicat decât în prezent. Cu ajutorul asistenţilor sociali din protopopiate vor fi sprijiniţi 40 de preoţi parohi pentru a dezvolta activităţi sociale acreditate“, a spus Roxana Stoica.
„Consider că ceea ce s-a explicat trebuie pus în practică“
Asistenţii sociali au apreciat că s-au putut implica în discuţiile cursului, fiecare având posibilitatea să expună dificultăţile pe care le întâmpină pentru a fi găsită o rezolvare. „Obiectivul acestui curs a fost acela de a închega echipa asistenţilor sociali din Arhiepiscopia Iaşilor. Aceasta, nu pentru că nu am fi fost o echipă, ci pentru că este nevoie ca munca noastră să fie eficientizată. Am încercat pe timpul celor trei zile să vedem care sunt punctele tari sau slabe, şi mai ales ce putem îmbunătăţi astfel încât activitatea socială să fie eficientă. În cadrul cursului s-a accentuat că noi, în calitate de asistenţi sociali, nu mergem doar după legile scrise, ci şi după cele nescrise ale bunului simţ, ale nădejdii, ale milei, ale dragostei, care trebuie să fie în Biserica noastră“, a mărturisit Dorina Raţă, asistent social în cadrul Biroului de Asistenţă Socială al Protopopiatului Botoşani. „Acest curs a fost foarte important pentru că fiecare dintre noi a fost implicat în discuţii pentru a ne spune punctul de vedere. Consider că ceea ce s-a explicat trebuie pus în practică. Sperăm să îi implicăm în serviciile sociale şi pe cei care pot să ne ajute să realizăm această muncă, pentru a avea un rezultat concis“, a declarat Ana Ungureanu, asistent social în cadrul Biroului de Asistenţă Socială al Protopopiatului Roznov.