Turiștii nu mai pot vizita Cetatea Sarmizegetusa Regia până la primăvară

Social

Turiștii nu mai pot vizita Cetatea Sarmizegetusa Regia până la primăvară

Vizitele în perimetrul cetății dacice Sarmizegetusa Regia sunt restricționate turiștilor până la primăvară, urmând ca în acest timp să se desfășoare activiăți de întreținere a monumentului istoric.

 

"Cetatea Sarmizegetusa Regia se va redeschide pentru public la 1 martie 2014. În această perioadă vom desfășura mai multe activități de întreținere, între care se numără și îndepărtarea mai multor copaci bătrâni, ce sunt prăbușiți la pământ", a declarat Vladimir Brilinsky, administratorul parcului arheologic Sarmizegetusa Regia.

Acesta a mai precizat că și porțiunea de drum județean dintre microhidrocentrala Godeanu și cetatea Sarmizegetusa Regia este închisă în aceeași perioadă, printr-o hotărâre a Consiliului Județean Hunedoara.

Din primăvara acestui an, cetatea dacică Sarmizegetusa Regia a trecut în administrarea Consiliului Județean Hunedoara, care a instituit un regulament de vizitare al monumentului UNESCO și a introdus plata unui bilet de intrare în incintă. Acest lucru a permis o monitorizare precisă a numărului de turiști, astfel că, într-o jumătate de an, s-a constatat că Sarmizegetusa Regia a fost vizitată de 27.600 de oameni.