"Ucenicii lui Moș Nicolae" au ajuns la copiii din Săvineşti
Parohia ”Sfinţii Voievozi” Săvinești, Protopopiatul Roznov, județul Neamț, Asociația Umanitară ”Ursula Honeck” Piatra Neamț, Organizația “Hilfe für Osteuropa Todtnau – Seelscheid e.V” Germania, în colaborare cu Inspectoratul de Poliție Neamț, prin compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii Neamț, Școala, Grădinița și Primăria din Săvinești, au desfășurat astăzi, 5 decembrie 2013, acțiunea social-umanitară ”Ucenicii lui Moș Nicolae”.
Moș Nicolae a sosit în această dimineață la copiii din instituţiile de învăţământ din Săvineşti. Cei 150 de şcolari şi preşcolari au primit din partea subcomisarului Oatu Daria, din cadrul compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii Neamț, indicații privind anumite reguli ce trebuie respectate de copii, când sunt singuri acasă sau la trecerile de pietoni. Fiecare copil a primit câte un ”Permis de pieton isteț”, spre amuzamentul lor. Cadourile, constând din dulciuri și jucării, prin grija președintei Asociației Umanitare ”Ursula Honeck” Piatra Neamț, Augusta Jumanca, au fost primite cu entuziasm de copii. "Sfântul Ierarh Nicolae are nevoie de câți mai mulți ucenici, care să fie următorii lui. Ştim din viaţa sfântului Nicolae că a fost următor Mântuitorului Iisus Hristos”, a declarat părintele paroh Petru Munteanu. Acțiunea social-umanitară ”Ucenicii lui Moș Nicolae” face parte din parteneriatul "Educație prin credință", încheiat între parohia ”Sfinţii Voievozi” - Săvinești și Grădinița Dumbrava Vale - Săvinești. Acesta dorește a fi o punte de legătură dintre cunoștințele asimilate în cadrul procesului intructiv-educativ din grădiniță și valorile de bază ale moralei creștine transmise din generație în generație de-a lungul timpului până astăzi. Comunitatea din Săvineşti aşteaptă cu emoţie manifestarea "Fii Moș Crăciun pentru un copil", care va avea loc luna aceasta. (Brîndușa Dediu)