În Ucraina, Guvernul amenință cu interzicerea rugăciunilor în cadrul protestelor
Printre autobuze arse, gaze lacrimogene și baricade, se mai observă un lucru care iese imediat în evidență: numărul mare de preoți ortodocși care au ieșit în stradă, nu ca să protesteze, ci ca să se roage.
Criza politică din Ucraina pare încă a fi departe de orice rezolvare, chiar și după două luni de la începerea ei și după ce cel puțin doi oameni și-au pierdut viețile și alte mii au ieșit în stradă. Președintele Ianukovici a refuzat să declare stare de urgență în stat, deși după cum putem observa, protestele escaladează.
Printre autobuze arse, gaze lacrimogene și baricade, se mai observă un lucru care iese imediat în evidență: numărul mare de preoți ortodocși care au ieșit în stradă, nu ca să protesteze, ci ca să se roage.
La începutul lunii, Guvernul ucrainean a amenințat că va interzice rugăciunile săvârșite în cadrul protestelor, însă nici măcar aceasta nu i-a oprit pe preoți pentru a se arăta în mijlocul manifestanților purtând dulame, cruci și cărți de rugăciune.
Un preot a declarat următoarele despre această amenințare: „Este ilegal. Este imoral. Nimeni nu le poate interzice oamenilor să se roage”.