Ultima scrisoare a liderului Biserici Anglicane
Arhiepiscopul de Canterbury, liderul Bisericii Anglicane, Dr. Rowan Williams a trimis ultima sa scrisoare către Comunitatea Anglicană, înainte de a se retrage din funcţia deţinută acum.
El a scris că în cei 10 ani de mandat, Comunitatea a îndurat multă suferinţă şi confuzie, însă a spus că Biserica a fost privilegiată să vadă slava lui Dumnezeu în faţa lui Iisus Hristos în diferite feluri.
Williams a adăugat: „În ciuda multor chestiuni dspre doctrină şi responsabilitate reciprocă, adevărul este că Comunitatea nu a fost niciodată un tip de Biserică care să privească spre o autoritate centrală”.
Dezbaterile aprige din comunitatea anglicană s-au referit la chestiunea hirotoniei homosexualilor, la hirotoniei femeilor în episcop şi alte inovaţii eclesiale. Aceste inovaţii au transformat comunitatea ecclesială într-una de tip neoprotestant, nemulţumind sute de preoţi anglicani, care fie s-au pensionat, fie au trecut la confesiunea romano-catolică sau ortodoxă. De altfel Vaticanul a înfiinţat o misiune prin care preoţii anglicani sunt primiţi în sânul Bisericii Catolice, menţinându-şi starea civilă de căsătorit, ceea ce a atras nemulţumirea multor clerici catolici, obligaţi să fie celibi.
Demisia Arhiepiscopului Williams vine datorită diviziunilor certe din Biserica Anglicană cu privire la aceste inovaţii dogmatice şi practice.
Nou alesul Arhiepiscop, Justin Welby, a spus că în mod sigur, femeile vor fi hirotonite episcop în viitorul apropiat, accentuând astfel disputele în sânul anglicanismului. De altfel, o parte importantă a femeilor care sunt în clerul anglican este împotriva unei asemenea hirotonii, neîntâlnite în niciun stadiu istoric al Bisericii.