Un episcop anglican britanic s-a decis să se convertească la catolicism
Un episcop anglican britanic, opozant al hirotoniei femeilor, a decis să se convertească la catolicism.
Un episcop anglican britanic, opozant al hirotoniei femeilor, a decis să se convertească la catolicism, conform mai multor rapoarte ale mass-media de duminică, 17 octombrie 2010.
"Simt că nu mai am altă soluție decât să părăsesc Biserica (anglicană) și să accept oferta Papei", a spus Episcopul John Charles Broadhurst, citat de Sunday Telegraph.
Biserica Anglicană a fost "fascistă prin comportamentul său, marginalizându-i pe cei ce se opun hirotoniei femeilor", a spus reverendul, căsătorit, tată a 4 copii, care oficiază slujbele parohiei de Fulham, din sud-vestul Londrei.
Convertirile sunt autorizate de Vatican, care acceptă ca noii credincioși sa-și păstreze o parte din rânduielile proprii. Cu toate acestea, un episcop anglican căsătorit nu-și poate păstra rangul de episcop în Biserica Catolică, devenind un simplu preot.
La sfârșitul anului 2009, Vaticanul a promulgat o constituție apostolică - nume dat celor mai importante legi ale Bisericii – prin care este permisa convertirea colectivă la catolicism a anglicanilor care se opun evoluțiilor recente din Biserica lor, cum ar fi hirotonirea femeilor și binecuvântarea căsătoriilor între persoane de același sex.
La data anunțării acestei deschideri, Vaticanul a atras deja "20-30 de episcopi și sute de credincioși“, anglicanii putând reveni astfel în sânul Romei, la aproape 500 de ani de la schisma anglicană, care a avut loc în 1534, aminteste France Presse.
“Dezertarea“ Episcopului Broadhurst are loc la câteva săptămâni după vizita istorică a Papei Benedict al XVI-lea în Regatul Unit. În timpul acestei vizite, Papa l-a beatificat pe cel mai renumit anglican convertit la catolicism, cardinalul John Henry Newman, a cărui convertire a stârnit un adevărat scandal în Anglia victoriană, în secolul al XIX-lea.