Un medicament anti-colesterol scade riscul bolilor cardiovasculare

Social

Un medicament anti-colesterol scade riscul bolilor cardiovasculare

Potrivit unui studiu realizat recent, statinele, medicamente împotriva colesterolului, ar continua să scadă riscul de boli cardiovasculare chiar şi după încetarea tratamentului. Bolile cardiovasculare constituie în prezent prima cauză de mortalitate în lume şi afectează tot mai multe persoane. Medicii avertizează mereu asupra factorilor care favorizează riscul cardiovascular, cum ar fi greutatea excesivă, diabetul sau hipercolesterolemia. Cercetătorii au observat timp de cinci ani 20.536 pacienţi care prezentau risc de boli cardiovasculare, pe care i-au repartizat prin tragere la sorţi în două grupe: unul a primit 40 mg pe zi de simvastatină, iar celălalt, doar placebo. În această perioadă s-a constatat la grupul tratat cu statină reducerea colesterolului „rău“, simultan cu scăderea cu 23% a evenimentelor vasculare majore, îndeosebi infarct, în comparaţie cu grupul care a primit placebo.