Un nou călugăr la Mănăstirea Pângăraţi

Arhiepiscopia Iaşilor

Un nou călugăr la Mănăstirea Pângăraţi

    • Un nou călugăr la Mănăstirea Pângăraţi
      Noul monah a primit numele Simeon

      Noul monah a primit numele Simeon

Duminică, 5 august 2012, la Mănăstirea Pângăraţi din Judeţul Neamţ, un nou călugăr a depus voturile monahale.

Slujba tunderii în monahism, care consacră trecerea unei persoane din viaţa mirenească în rândurile monahilor, a fost săvârşită la începutul Sfintei Liturghii de arhimandritul Nichifor Horia, stareţul Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi şi exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor. În cuvântul de învăţătură rostit în cadrul Sfintei Liturghii, părintele Nichifor Horia a vorbit credincioşilor prezenţi despre evanghelia duminicii (a umblării pe mare) şi despre slujba de călugărie la care au asistat: „şi călugăria este o umblare pe mare, cu nădejdea în ajutorul lui Hristos. În lumea aceasta în care atâtea suflete se scufundă sub greutatea păcatului, monahul caută să dobândească încă din această viaţă aripi asemenea îngerilor, prin ascultare, prin priveghere, prin rugăciune, prin curăţie trupească şi sufletească”, a spus arhimandritul Nichifor Horia. (N.P.)