Un nou Cod galben, valabil până mâine

Social

Un nou Cod galben, valabil până mâine

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis ieri o nouă avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată şi căderi însemnate de apă în cea mai mare parte a Moldovei, valabilă până mâine, 29 mai, ora 16:00. Conform ANM, în intervalul menţionat, instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi, izolat, grindină. Cantităţile de apă vor depăşi pe arii relativ extinse 20-25 de litri/mp şi izolat 40-50 de litri/mp. În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor prognozate, ANM va actualiza avertizarea meteorologică. Estimarea agrometeorologică întocmită de ANM pentru perioada 26 mai-1 iunie arată că rezerva de umiditate din solul agricol va fi satisfăcătoare, atât la culturile grâului de toamnă, cât şi la porumb, pe fondul caracteristicilor meteorologice prognozate de către specialişti în următorul interval.