Se apropie , rostogolindu-se peste noi , ca un bulgăre de zăpadă din milioane de steluțe din lumina albă, lucitoare, sărbători sfinte: Sfântul Apostol Andrei, Apostolul românilor; Ziua Națională- Sfânta treime românească; Sfânta Muceniță Varvara, apărătoarea din adâncuri a minerilor; Sfântul Nicolae- cu ghetuțele cuminți, cu tot; Sfânta Filofteia cea care innobilează ctitoria Sfântului Neagoe Basarab; Sfântul Ierarh Spiridon –făcătorul de minuni; Moș Ajunul- Bătrânul timp –clipă a mântuirii; Nașterea Mântuitorului...Sărbători care dau frumusețe celestă istoriei eternizându-o...
Troienește peste noi, an de an, misterul Întrupării ce despică istoria în două, viscolește peste noi cu colindele bradului verde împodobit, cu păstori și îngeri și magi, troienesc peste noi zile cu gust de cozonoci cu nucă, amintirile trecutelor copilării, viscolește peste noi cu daruri, bucurii, speranțe, doruri.
Sărbătoare a sărbătorilor din Decembrie, Nașterea Pruncului Iisus, marea minune mare, este punctul de întâlnire a istoriei cu eternitatea, a divinului cu umanul. Nașterea Mântuitorului după care suspină întreaga Creație, venit astăzi „să se nască și să se crească să ne mântuiască“, a făcut ca minți înțelepte de Sfântul Duh să scrie mii de pagini de către sfinți, teologi, filosofi sau înțelepții veacului aceastuia.
Colindele românești, adevărate tratatea de teologie populară a nativității, cântă simplu și curat taina lui Dumnezeu venit să se facă Om: „Astăzi s-a născut Hristos/ Mesia chip luminos/ Mititel, înfășețel/ În scutec de bumbăcel/ Lăudați și cântați/ și vă minunați!“
Am revăzut zilele trecute o sfântă icoană a Nașterii, la mănăstirea de pe vârful Rarăului, realizată de un anonim zugrav: Sfânta Maică în mahramă de borangic ca a mamei, cu catrință țesută în culorile bunicii, pe Pruncul Iisus înfâțișat în scutece de in curat albit în apa Bistriței, cu păstori îmbrăcați mioritic, în ițari și căciuli brumării de miel ce-au păscut pe poienile Stănișoarei. În fundal, Ceahlăul și-a scuptat peșteră pentru pruncul Sfânt. Astăzi dar și aici s-a născut Mântuitorul lumii.
Aici, la poalele Ceahlăului...
Viscolește peste noi cu amintirile. Crăciunul românesc este o sărbătoare a familiei, a copilăriei. Cine, întorcându-se în timp, nu se regăsește în chipul lui Ionică a lui Ștefan Apetrei, înghețat de frig și promoroacă strigând „Chiralesa Doamne“, colindând pe ulițele pline de omât ale Humuleștilor? Mai târziu, bădița Creangă avea să colinde alături de prietenul său Eminescu, în cea mai sfântă noapte a istoriei, la Bojdeuca din Țigău: „De dragul Mariei/ Și-a Mântuitorului/ Lucește pe ceruri/ O stea a călătorului/ Lerui-Ler...! “
Măcar pentru seara de Moș Ajun, ne dăm întălnire și cu copilăria; cine a uitat să fie măcar pentru o zi copil, acela a uitat să fie om pentru o viață.
Troienește peste noi cu povești. Țăranul Ion, românul de la coarnele plugului, cel cu istoria purtată pe umeri, cel copleșit de griji și de greutatea vremurilor devine, pentru o noapte măcar, boier, mare boier. Așa colindă la ușa lui copiii.
Nu este o noapte de basm?
Viscolește înghețat peste noi cu gustul și mirosul galben auriu al gutuilor, al cozonacilor, colăceilor, al marelor înghețate, al sarmalelor în foi de viță, al gustului de șorici afumat, jertfit în zi de Ignat.
Viscolește peste noi cu vorbele puternicilor zilei, care, de sărbători promit petru la anul (și la mulți ani!), munți de mămăligă și râuri de lapte și miere. Ascultați-i, e doar vremea poveștilor!
Troienește peste noi cu daruri. L-am trimis pe Moș Gerilă cu înghețata lui Siberie și-l așteptăm pe Moș Crăciunul nostru, cu straița plinp de daruri. Îl așteptăm, deși nu am fost prea cuminți nici anul acesta.
Troienește peste noi cu doruri. Întrebați-l pe fiul, pe prietenul, pe vecinul vostru plecat printre străini în căutarea pâinii celei de toate zilele, ce poartă în suflete? Vă vor spune, toți, că niciodată nu le este dor de casă ca în zilele de Crăciun. Milioane de doruri; dor , intraductibilul dor romînesc...
Troienește peste noi cu meri înfloriți în decembrie...
„Te uită cum ninge-n decembre
Întroienind sărbători românești...“
Și totuși, de mulți ani, stăruie în minte întrebarea-rugăciune din titlu...